 mihaiporubin wrote: |
|
Diomet wrote
Eu nu sunt de acord cu botezul la maturitate, si apoi daca vei cauta prin posturile mele, am pus la un moment dat cateva intrebari legate de botez, la care nu mi-a raspuns nimeni. Oricum una o repet: Unde scrie in Biblie cand e bine sa te botezi? Unde zice ca trebuie sa te botezi la maturitate?
pentru mine insumi
oare de ce cred eu ca botezul la maturitate este cel care produce efecte?
1.Ioan Botezatorul botezul pocaintei
2.Isus Hristos Eu Sunt Calea
3.Pavel din Tars Calcati pe urmele mele
Eu respect ortodoxia pentru ca sta la baza credintei, dar am doua mari nelamuriri;
1.Prin ce se transfera "lepadarea de satana" a unui tert,asupra unui nou nascut?
2.Cum poate un om,fie el si preot ortodox, sa-l dezlege pe un mort de toate pacatele lui si sa-l aseze intr-un loc cu verdeata? Daca este asa am putea beneficia toti de o viata fara nici o opreliste,liberi fata de neprihanire,si la trecerea iordanului putem fi siguri ca suntem rezolvati de un preot , fie si pe degeaba...oare asa sa fie?...
|
|
“Cum poate un prunc sa creada si sa se boteze ?” Numai acum, după un studiu al Scripturii si al istoriei Bisericii primare, se poate spune ca exista argumente covarsitoare în favoarea botezului pruncilor. Sigur ca la prima vedere, expresii ca “pocăieste-te si boteaza-te”, sau “crede si boteaza-te” pot da impresia ca numai adultii se pot boteza. Greseala acestui mod de a gandi nu consta în faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci în aplicarea în cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind în grija părintilor, care pot auzi, întelege si crede. În plus, mai trebuie făcuta o distinctie importanta între botezul copilului si cel al adultului: adultul trebuie sa se pocăiasca în timp ce pruncul, neavand greseli personale, nu are păcate pentru care sa se pocăiasca. Din moment ce nu si-a inchis inima printr-o respingere voita a vointei lui Dumnezeu, inima lui este deschisa si capabila de a primi harul lui Dumnezeu. Gandeste-te, daca am urma acelasi rationament, din ceea ce citim în 2 Tesaloniceni 3:10 "Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance" ar reiesi ca trebuie sa ne infometam copiii, pentru ca nu vor sa munceasca. Desigur ca nu este asa, copiii putand primi hrana chiar daca nu muncesc. Verbele “a se pocăi”, “a munci” se refera la cei care sunt capabili sa faca aceste lucruri.
Pe de alta parte, avem în Biblie exemple de copii ce primesc darul credintei atunci când sunt atinsi de harul lui Dumnezeu. În Luca 1:44, când Maria s-a dus la Elisabeta, aceasta a spus: "Iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie în pantecele meu." Deci, nu putem masura intr-un mod stiintific predispozitia unei persoane de a primi harul mântuitor. Ar mai fi si alte exemple: Psalm 8:2 (în traducerea Cornilescu, numerotarea psalmilor este decalata cu 1 fata de traducere pe care o am eu), Matei 21:16 "…din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda”, Psalm 21:9-10 "Ca Tu esti Cel care m-ai scos din pantece, nadejdea mea. Spre tine m-am aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu". În Matei 18:3 ni se spune: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra în împărătia cerurilor", deci vedem ca, pruncii sunt modelul nostru de credinta. Nu este pusa conditia: până când pruncii nu vor deveni adulti, ci exact opusul: până când adultii nu vor redeveni ca pruncii.
Pentru a întelege practica istorica crestina a botezului copiilor, este important sa întelegi modul în care pruncii erau inclusi în procesul mântuirii din Vechiul Testament. Cel mai important semn al legământului între Dumnezeu si copii lui Israel era circumcizia. Dumnezeu a poruncit ca acest ritual sa fie aplicat tuturor celor de parte barbateasca în vârsta de 8 zile (Geneza 17:12).
Fireste, pruncul nu era întrebat daca vrea sa se nasca în Israel sau daca vrea sa fie evreu. Întrebarea: "vrei sa porti semnul legământului si sa apartii poporului lui Dumnezeu, sau nu vrei acest lucru?” nu a fost niciodata pusa, aceasta decizie apartinand părintilor. Este usor de gasit legătura între circumcizie si botezul crestin în scrierile lui Pavel privitoare la Israel si Biserica: "În El ati si fost taiati împrejur, cu taiere împrejur nefăcuta de mana, prin dezbracarea de trupul carnii, intru taierea împrejur a lui Hristos ingropati fiind impreuna cu El în botez” (Coloseni 2:11,12). Deci pentru crestini botezul este plinirea taierii împrejur din Vechiul Testament. Folosindu-ne de aceasta legătura, putem spune ca Dumnezeu a inclus toti evreii, chiar si copiii în legământul Vechiului Testament. Scriptura subliniaza ca “toti au fost botezati în nor si în mare" (1 Cor. 10:2) atunci când l-au urmat pe Moise prin Marea Rosie. Ar fi fost de neconceput ca oamenii sa-si lase copiii la tarm pentru a deveni prada a armatelor lui Faraon, doar pentru ca nu erau destul de mari pentru a întelege, sau pentru ca nu puteau lua o decizie personala de a se salva strabatand Marea Rosie. În Exod 10:9 se vede ca toti au pornit în aceasta calatorie, adulti si copii.
“Căci nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti ca părintii nostri au fost toti sub nor si ca toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati în nor si în mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; Si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4).
Un alt simbol al mântuirii în Vechiul Testament, de asemenea destinata întregii familii, este arca lui Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe: Intra în corabie, tu si toata casa ta (Geneza 7:1). Apostolul Petru, referindu-se la potop si la arca, scrie: “putine suflete…s-au mântuit prin apa. Iar aceasta mântuire prin apa închipuia botezul, care va mântuieste astazi si pe voi” (1 Petru 3:20-21). Din nou, este dificil a ne închipui ca nepotii lui Noe sa fi fost lasati în afara corabiei, numai pentru ca nu puteau întelege misiunea lui Noe.
Pentru a întelege mai bine acest concept, al “mântuirii familiei” în Vechiul Testament, iti mai dau un exemplu. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, poruncindu-i sa spuna poporului sau sa ia "cate un miel de familie fiecare". Sângele acelui miel urma sa salveze viata primului născut al fiecarei familii. Acest concept al mântuirii familiei este întâlnit nu numai în vremea lui Avram si Moise ci si chiar în vremea ultimei perioade a Vechiului Testament, în vremea lui David (2 Regi 7:12-16).
Precum vezi, în toate legamintele Vechiului Testament făcute de Dumnezeu cu poporul sau erau inclusi si copiii: legamântul cu Noe după potop (Geneza 9:9), legământul cu Avraam (Geneza 17:4,7), cu Moise “Va infatisati inaintea fetei Domnului… copiii vostri, femeile voastre… ca sa închei legamânt cu Domnul Dumnezeul tau” Deuteronomul (29:10-12). Chiar si consecintele incalcarii legamintului cu Adam s-au făcut simtite si asupra copiilor. Oare în Noul Testament, desi il depaseste pe cel Vechi în ceea ce priveste privilegiile si promisiunile, acest principiu sa nu mai functioneze ?
La Cincizecime, atunci când Petru a predicat pentru prima data Evanghelia, el nu a spus ca promisiunea este făcuta numai adultilor. Dîmpotriva, după ce a aratat doar cu un verset mai sus necesitatea botezului, el aminteste invatatura ce facea parte dintotdeauna din legământul iudeilor: Căci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru (Fapte 2:39). Aceeasi fagaduinta a fost făcuta de catre Dumnezeu lui Avraam, si apoi reamintita de Pavel în epistola catre Galateni: “Iar daca voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori după fagaduinta” (Gal. 3, 29). Nimeni nu poate alege singur sa devina mostenitor, asa se naste, fie ca doreste sau nu. Ma refer la un print care va deveni mostenitorul tronului.
Gandul despartirii părintilor de copiii lor mi se pare contrar atat sentimentului crestin, cat si legilor umane. Se poate ca în vreme ce tulpina este în biserica, ramura sa fie în afara ei ? Se poate ca în timp ce părintele este în împărătia vizibila a Mântuitorului, copilul lui, trup din trupul lui sa nu aiba nici o legătura cu ea ? Cum ziceam, si în legile făcute de oameni vedem ca pruncii sunt născuti cetateni ai statului în care rezida părintii, avand aceleasi drepturi cu acestia.
Copiii erau membri recunoscuti în biserica din Vechiul Testament. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avram si a stabilit un legământ cu el, nu numai ca l-a inclus si pe pruncul lui, dar a stabilit si un ritual în care era pecetluita relatia copilului cu biserica. Circumcizia exprima clar, în viziunea lui Pavel, o "pecete a dreptatii în credinta" (Romani 4,11). Dumnezeu ii spune lui Avram: "Se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului" (Geneza 12:3), deci nu numai descendentii lui (Geneza 18:18; 22:18; 26:4). Legământul, pecetea a fost administrata la porunca lui Dumnezeu timp de aproape doua mii de ani. Daca infinita intelepciune a considerat ca este drept ca pruncii sa facă obiectul “pecetei dreptatii în credinta” inainte de a fi capabili sa si-o exercite, eu cred ca acest lucru este potrivit si acum.
Biserica lui Dumnezeu este aceeasi în substanta acum ca si atunci.
În Galateni 4:1-6 Pavel compara poporul aflat sub legământul Vechiului Testament cu un copil mostenitor. Asa cum un om ajuns la maturitate este acelasi individ ca pe vreea când era copil, tot astfel si biserica, după venirea lui Hristos, aflata deci în plenitudinea privilegiilor si a luminii, este aceeasi biserica cu cea care, cu multe secole în urma nu se bucura de atatea privilegii, dar avea în fruntea ei acelasi Conducator divin (Fapte 7:32). Tot Pavel, referindu-se la copiii lui Israel, spune ca “Si noua ni s-a binevestit ca si acelora” (Evrei 4:2); “părintii nostri au fost toti sub nor si toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati în nor si în mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4). Avraam, ni se spune, “a fost bucuros sa vada ziua lui Hristos si a vazut-o si s-a bucurat” (Ioan 8:56). Deci biserica Vechiului Testament nu este singura biserică divin constituită, ci există si o biserică a Evangheliei, a lui Hristos, zidită pe temelia apostolilor (Efeseni 2:20).
Pasajul care pune sub cea mai puternica lumină identitatea bisericii este Romani 11: 15-24, unde Biserica este comparata cu un măslin. Aceeasi comparatie este făcuta si de profetul Ieremia: “Măslin verde, impodobit cu roade frumoase, te-a numit Domnul", dar din cauza păcatului "în zgomotul cumplitei tulburari a aprins foc împrejurul lui si ramurile lui s-au stricat” (Ieremia 11,16). Romani 11:15-24 “Căci daca parga este sfânta, asa e si framantatura, si daca rădăcina este sfânta, atunci si ramurile sunt. Dar daca unele din ramuri au fost taiate si daca tu, măslin salbatic, ai fost altoit în locul lor si-ai devenit partas al rădăcinii si al grasimii măslinului, nu te mandri fata de ramuri; iar daca te mandresti, nu tu porti rădăcina ci rădăcina pe tine… Dar vei zice: Au fost taiate ramurile ca sa fiu altoit eu… Bine ! Ele au fost taiate din pricina necredintei, dar tu stai prin credinta. Nu te ingamfa, ci teme-te; ca daca Dumnezeu n-a crutat ramurile firesti, nici pe tine nu te va cruta. Vezi dar bunatatea si asprime lui Dumnezeu: asprimea fata de cei ce-au cazut, dar fata de tine bunatatea lui Dumnezeu, daca vei ramane în aceasta bunatate; altfel si tu vei fi taiat. Dar si aceia, de nu vor ramane în necredinta vor fi altoiti, ca putere are Dumnezeu sa-i altoiasca din nou. Căci daca tu ai fost taiat din măslinul cel din fire salbatic si împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu cat mai mult acestia, cei ce sunt după fire, vor fi altoiti în chiar măslinul lor.
Inlaturarea ramurilor naturale (evreii) din cauza necredintei nu duce la distrugerea măslinului. A ramas trunchiul, rădăcina. Neamurile – ramurile unui măslin salbatic – au fost altoite în măslinul bun, acelasi măslin din care s-au taiat ramurile naturale. Evreii vor fi altoiti în insusi măslinul lor când vor reveni în biserica crestina. Daca cele doua biserici ar fi fost distincte, ar fi fost o exprimare gresita referitoare la evreii ce “vor fi altoiti în chiar măslinul lor".
Daca pruncii erau membri iar biserica este aceeasi, atunci ei raman inca membrii bisericii, garantia primirii pruncilor fiind data cu 2000 de ani inaintea scrierii Noului Testament, ea nefiind revocata niciodata.
Introducerea pruncilor în sanul bisericii prin porunca divina este de netagaduit. Unicitatea bisericii, în ambele perioade, este de netagaduit. Permanenta legământului lui Avraam, care atinge “toate neamurile pamantului”, de asemenea este de netagaduit. Si nu gasim în Noul Testament sau în scrierile bisericii primare nici un indiciu potrivit caruia acest mare privilegiu sa fi fost retras, deci indiscutabil ramane în vigoare. O noua reinstituire a acestui privilegiu nici nu ar fi fost necesara, mai ales pentru ca se intelesese deja ca în Noul Testament, privilegiile nu se micsorau ci se extindeau. Nu se poate imagina ca privilegiile si semnul apartenentei copiilor cu care erau asa de obisnuiti primii crestini sa fie brusc retrase, fara a rani inimile părintilor. Totusi, nu se semnaleaza în istoria erei apostolice nici o disputa pe aceasta tema.
Diferentele între circumcizie si botez sunt în aceleasi puncte în care si Vechiul Testament difera de Noul Testament. Botezul nu mai are limitarea de a se administra numai partii barbatesti si numai în a opta zi, aceste ridicari ale constrangerilor reamintindu-ne de noile privilegii ale Noului Testament, sub care "nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti în Hristos Iisus" (Galateni 3:28).
Profetul Isaia, desi nu este un scriitor al Noului Testament, vorbeste mult despre timpurile Noului Testament. Vorbind despre zilele de pe urma, profetul declara: “Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad în muntele meu cel sfânt… Eu voi face ceruri noi si pamant nou… Vârsta poporului Meu va fi ca vârsta copacilor… ei vor fi un neam binecuvatat si impreuna cu ei si odraslele lor” (Isaia 65:25; 11:9; 65:17; 22-23). Putem face legătura între spusele proorocului Ieremia si cele ale lui Hristos pe care le gasim la Matei 19:13-15:”Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este împărătia cerurilor." În original, este aceeasi exprimare folosita de Hristos în predica de pe munte; Matei 5:3,10 "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împărătia cerurilor". Daca împărătia slavei le apartine, cu atat mai mult au dreptul la privilegiile bisericii pe pamant.
Tot Dumnezeu spune ca sub Noul Testament, va scrie legea Lui pe inimile poporului sau: “Voi pune legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor… toti de la sine Ma vor cunoaste, de la mic până la mare” (Ieremia 31:34). De aici eu înteleg ca credinta noastră reprezinta mai mult decât cunoasterea unei anumite doctrine, ci mai mult o incredere neconditionata, ca cea a unui copil, în Dumnezeu. Mai înteleg ca pruncii participa în credinta, chiar daca nu o pot articula, deoarece credinta noastră este lucrarea lui Dumnezeu în noi si nu depinde de capacitatea noastră de a o explica.
1 Corinteni 7:14 “Căci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredinciosa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminteri, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti".
Termenii sfânt si necurat au si un sens eclezial în Biblie. În Vechiul Testament, numai poporul lui Dumnezeu era “popor sfânt si deosebit de toate popoarele fiind al Domnului” (Lev. 20:26) pentru ca era poporul cu care incheiase legământ.
Printre corinteni erau multe cazuri de crestini uniti prin casatorie cu pagani. Pavel spune ca atunci când necredinciosul vrea sa locuiasca cu femeia credincioasa, ei trebuie sa continue sa locuiasca impreuna, legătura lor fiind sfintita prin caracterul persoanei credincioase, copiii lor fiind "sfinti", adica, membrii ai bisericii din care face parte persoana credincioasa. Deci partea necredincioasa este sfintita de persoana credincioasa în sensul în care copiii sunt recunoscuti ca apartinand familiei sfinte din care face parte persoana credincioasa.
Faptul ca atunci când ambii părinti sunt credinciosi copiii lor au dreptul sa apartina bisericii se subîntelegea. Daca s-ar fi stiut ca nici un copil – din părinti credinciosi sau nu – nu poate apartine bisericii, atunci nu ar fi existat nici un dubiu. Căci daca credinta amândurora nu ar fi insemnat nimic, credinta unuia nici atat. Întrebarea pe care Pavel ar fi primit-o ar fi putut fi urmatoarea: “Vad copiii vecinilor mei crestini fiind membri ai bisericii si mai vad copiii cerlorlalti, care sunt necredinciosi, ca nu apartin bisericii. Eu cred în Hristos, dar barbatul meu nu. Ce se va intampla cu copiii nostri ? Vor fi admisi cu mine sau vor ramane ca barbatul meu ?" Dumnezeu ii considera de partea celui credincios. Necredinta partenerului nu poate interveni în legământul lui Dumnezeu.
Argumentul conform caruia daca nu exista nici un exemplu de botez al pruncilor în Biblie, atunci acest lucru nu este posibil, ar trebui sa functioneze si în cazul femeilor care nu ar avea voie sa se impartaseasca, sa primeasca Cina Domnului. Totusi, acest lucru nu se intampla nici în bisericile neoprotestante.
Toate cazurile de botezuri întâlnite sunt administrate convertitilor de la iudaism sau paganism la crestinism. Nu exista cazuri de persoane născute din părinti crestini care sa fie botezati, odata ajunsi la maturitate. Nu se intra în detalii din sanul bisericii decât pentru a arata rezolvarea unor disensiuni. Botezul pruncilor neiscand nici un conflict, fiind un eveniment de zi cu zi în biserica, nu avea rost a fi subliniat.
Conform acestor principii neoprotestante, copiii crestinilor sunt complet “în afara" (Efeseni 2:12), ca si copiii paganilor si mahomedanilor, până când prin credinta si pocăinta devin subiecti ai legământului. Convertirea si botezul lor ar fi trebuit insemnate, detaliate, ca si botezul celor “instrainati de cetatenia lui Israel”. Totusi, pe parcursul celor 60 de ani cuprinsi în Noul Testament, nu exista vreun botez al unui adult născut din părinti crestini.
Folosul botezului copiilor, ca si folosul circumciziei iudeilor “este mare, în toate privintele” (Rom 3:2). Copilul devine purtator de har si este protejat de puterea raului inainte de a da vreun semn de inteligenta sau de capacitate de întelegere. Nu exista nici un părinte care sa astepte trezirea credintei, a cugetului, pentru a-si imbraca, hrani, imbaia copilul. Dorinta pentru sanul mamei si nevoia de caldura sunt naturale la copil.
Odata cu botezul, copilul începe sa locuiasca în Hristos si vointa lui este intarita pentru a depasi efectele păcatului mostenit. Umanitatea cazuta, corupta, este unita cu umanitatea inviata a lui Hristos.
Hristos a luat asupra lui păcatele tuturor, s-a dat jertfa pentru toti. Daca viata începe la nastere, oare Hristos nu are mila de a-si oferi leacul nemuririi si copiilor care au nevoie de el ?
Romani 5:12 "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au păcatuit în el." De aceea, "nu este drept nici unul, nici macar unul nu este".
Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu din faptele cele intru dreptate savarsite de noi, ci după a Lui indurare, prin baia nasterii celei de-a doua si prin innoirea Duhului Sfânt”.
Credinta nu trebuie considerata un act al mintii si al vointei. Este o relatie de dragoste si incredere, o relatie care nu este limitata de ratiune. (Psalm 21:9-10, Marcu 9:42, Luca 1:44).
Botezul copiilor este o expresie a dragostei lui Dumnezeu. Ne arata ca ne iubeste si ne accepta inainte ca noi sa Il cunoastem si sa-L iubim, inca din momentul nasterii. A spune ca o persoana trebuie sa ajunga la vârsta responsabilitatii inainte de a fi botezat inseamna a face harul lui Dumnezeu oarecum dependent de inteligenta omului. Harul dumnezeiesc nu este dependent de nici o actiune a noastră, ci este un dar al dragostei Lui.
Ceea ce ma nedumereste cel mai mult este conceptul varstei responsabilitatii, sub care nimeni nu se poate boteza. Oare la ce vârsta un copil, fara vina personala în fata lui Dumnezeu, se transforma peste noapte dintr-un miel inocent intr-un păcatos pe care il asteapta iadul daca nu se pocăieste si se boteaza ? Sa fie la 8, 12, 14 sau 20 de ani ? Când va considera Dumnezeu unele actiuni care ieri ar fi fost trecute cu vederea, puse pe seama imaturitatii, ca fiind acum pasibile de pedeapsa cea mai grea?
Practica botezului numai la adulti a aparut în secolul XVI, odata cu aparitia anabaptistilor. Vrand ca adeptii lor sa demonstreze public renuntarea la orice mostenire catolica, anabaptistii voiau ca acesti adepti sa-si demonstreze supunerea la vointa Domnului printr-un botez public. Initial ei nu admiteau pe nimeni sub 20 de ani. Aceasta vârsta a fost coborata mai apoi la 16 ani, iar si mai tarziu a scazut si mai mult, ajungandu-se ca astazi sa nu fie o regula stricta pentru toate bisericile descendente ale doctrinei anabaptiste. Astfel, se pot întâlni copii de cinci, sase ani al caror botez sa fie permis în unele biserici iar în altele nu.
Ce se intampla cu copiii care mor inainte de a ajunge la vârsta responsabilitatii, la vârsta la care credinta lor ar putea creste ? Vor ajunge în iad ?
Daca crezi în realitatea mostenirii păcatului stramosesc, nu poti trage alta concluzie. "Ce este născut din trup, trup este, si ce este născut din Duh, Duh este” (Ioan 3:6), “Carnea si sângele nu pot sa mosteneasca împărătia lui Dumnezeu” (I Corinteni 15:50), “Nimeni nu e curat de intinaciune, chiar daca viata lui ar fi o singura zi” (Iov 14,4) si “intru faradelegi m-am zamislit si intru păcate m-a născut maica mea” (Psalm 50,6).
Daca raspunsul tau este "Nu, Dumnezeu este prea milostiv ca sa lase sa se intample asa ceva unui prunc nevinovat", inseamna ca exista o justificare a botezului copiilor, din moment ce admiti existenta unor factori, altii decât propria lor vointa, care pot interveni în procesul mântuirii.
În Ioan 3:5, Hristos ne spune: “Adevar, adevar iti spun, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa între în împărătia lui Dumnezeu." Conform spuselor lui Hristos, pentru a intra în împărătia lui Dumnezeu, fiecare persoana trebuie sa se nasca din apa si din Duh. Vedem ca Hristos nu aminteste de nici o exceptie în ceea ce ii priveste pe prunci. El nu spune: "Pentru a intra în împărătia lui Dumnezeu adultii trebuie sa se nasca din apa si din Duh, dar copiii pot intra si fara nastere din apa si din Duh”. Aceasta porunca este universala, iar daca cineva vrea sa fie sigur ca pruncii sai vor ajunge în împărătia lui Dumnezeu în caz de moarte, trebuie sa stie ca nasterea din apa si Duh este absolut necesara.
Stiu ca unii neoprotestanti nu considera ca Ioan 3:5 se refera la botez, desi nu pot da o interpretare clara a versetului. Nu vreau sa intru acum în amanunte în ceea ce priveste semnificatia botezului, dar bucuros o voi face daca si tu vrei intr-o scrisoare viitoare. Tot ce vreau sa spun este ca nici o interpretare a versetului nu poate scoate din cauza necesitatea botezului copiilor. Daca vei admite ca aici este vorba de botez, atunci cu siguranta si copiii trebuie sa se boteze pentru a ajunge în rai în caz de deces. Daca nu admiti ca aici este vorba de botez, atunci sustii ca numai adultii, cei care ajung la vârsta responsabilitatii se pot naste din nou. Din moment ce Hristos a spus ca trebuie sa fii născut din nou pentru a ajunge în împărătie inseamna ca propria teologie condamna pe cei decedati inainte de vârsta responsabilitatii la iad. Totusi, imi vei spune ca acesti prunci pot ajunge în rai.
Reiau pasajul din Matei 18:2-5 “Si El, chemand la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor si le-a zis: Adevar va spun: De nu va veti întoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împărătia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare intru împărătia cerurilor. Si cel ce va primi un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste.” Ar fi ciudat sa spunem ca trebuie sa venim la El ca si copiii, iar apoi sa-i excludem chiar pe copiii care ni s-au dat drept model de la a intra în comuniune cu el prin botez. Pasajul are aluzii directe la botez, Hristos spunand "în numele Meu". În Fapte 2:38 ni se vorbeste despre botezul "în numele lui Iisus Hristos” adica sub autoritatea lui Hristos. Sunt patru astfel de pasaje (Fapte 2:38, 8:16, 10:48 si 19:5). Intr-adevar, botezul se face "în numele Tatului, a Fiului si a Sfântului Duh” (Matei 28:19). Comparand versetele, tragem concluzia ca Hristos se gandea la botez când a spus cuvintele din Matei 18.
Principala dificultate a unora dintre protestanti de a accepta botezul pruncilor o constituie notiunea ca nimeni nu poate primi har fara sa ceara. Totusi, acest lucru este bine stabilit în Noul Testament. Il vedem pe Hristos în Matei 19:15 punandu-si mainile peste copiii adusi de părinti. Oare nu s-a transmis har din mainile Lui, chiar daca pruncii nu au cerut acest lucru ? Când sutasul Corneliu L-a rugat pe Hristos sa-i vindece sluga, Hristos nu i-a spus "imi pare rau, dar nu pot face asta decât daca sluga ta mi-o va cere", ci l-a vindecat pe baza credintei sutasului. Fiica femeii cananeence din Matei 15:21-28 a fost tamaduita datorita credintei mamei sale.
Matei 9:2-6 "Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: Indrazneste fiule, iertate fie păcatele tale… Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta!” Credinta prietenilor slabanogului a făcut posibila atat vindecarea fizica cat si iertarea de păcate.
În Marcu 5:22, 23 tatal unei fetite aflate pe moarte vorbeste în numele ei, zicand “Fiica mea este pe moarte; vino si pune-Ti mainile pe ea, ca sa scape si sa traiasca.” Nu cred ca a spus cineva la acel moment ca fata ar fi trebuit sa creada pentru ea, nimeni neputand sa creada în locul ei. Hristos o inviaza datorita credintei tatalui ei.
Atunci când ucenicii ii opresc pe cei care isi aduceau pruncii la Iisus (Matei 19:14, Luca 18:15-16), Hristos le spune: "Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este împărătia lui Dumnezeu". Cuvantul folosit în limba greaca este brephe = prunci, care nu se pot apropia de Hristos de unii singuri si care nu pot lua o decizie constienta de a-l “accepta pe Iisus ca Domn si Mântuitor personal” (citatul l-am pus între ghilimele, desi nu este din Biblie). Dar Hristos nici nu le cere sa faca o asemenea alegere, spunand ca ei sunt exact genul de oameni care pot veni la El sa mosteneasca împărătia. Daca Hristos spune, "lasati-i sa vina la Mine", putem sa nu-i lasam sa se imbrace în El (Gal 3, 27) prin botezul în Hristos (Romani 6:3)?
Sunt exemple în Noul Testament de întregi familii botezate.
“…am botezat si casa lui Stefanas” (1Cor 1,16); “Iar după ce s-a botezat, si ea si casa ei…” (Fapte 16:15), “…s-a botezat indata, el si toti ai lui” (Fapte 16:33) Este greu de imaginat ca acele familii nu contineau copii, intr-o cultura unde familiile erau numeroase, neexistand metode contraceptive sofisticate, iar copiii erau considerati o binecuvantare de la Dumnezeu.
Apoi, daca crestinii din veacul apostolic, din dorinta de a usura sufletele celor care au murit nebotezati în vremea pregatirii pentru botez, începusera a se boteza ei a doua oară, pentru cei morti nebotezati (I Cor 15,29), cum si-ar fi lasat ei copiii sa moara nebotezati ?
Ai observat ca până acum am analizat doar texte biblice desi, pentru mine, ca ortodox, Biblia nu este singurul ghid. Am vrut doar sa-ti arat ca practica botezului pruncilor reiese chiar din Biblie. Dar si invataturile bisericii sunt clare si unanime în privinta botezului aplicat pruncilor. Toti episcopii, toti sfintii Bisericii spun ca si pruncii trebuie botezati. Primii care au refuzat aceasta practica au fost anabaptistii, în secolul 16. Majoritatea protestantilor, de-a lungul istoriei, incluzand luterani, anglicani, metodisti, reformati, prezbiteriani, au botezat si ei prunci. Luther si Calvin (folosindu-se de acelasi principiu “Sola Scriptura”) au propovaduit botezul pruncilor.
După cum spuneam, toti Părintii Bisericii au afirmat aceasta practica, începand cu Policarp, episcopul Smirnei, discipol al apostolului Ioan, născut în jurul anilor 70, care a fost ars de viu la Roma pentru ca a refuzat sa-l renege pe Hristos, continuand cu Iustin Martirul (110-165), Irineu, episcopul Lyonului (120-202), Hipolit (170-236), Origen (185-254). Sfântul martir Ciprian, episcopul Cartaginei, a condus sinodul din Cartagina în anul 251 în care s-a redactat un raspuns catre Fidus, care propusese ca botezul sa fie administrat ca si circumcizia odinioara, adica în a opta zi de la nastere. În raspuns se spune ca mila si harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzat nici unui om, indiferent de vârsta. Este de notat ca Fidus nu se indoia de legitimitatea botezului pruncilor, el doar credea ca botezul trebuie administrat exact ca si circumcizia, în a opta zi.
Lista ar putea continua cu Grigore de Nazianz, cu Ioan Gura de Aur, toti aratand în scrierile lor insemnatatea botezului pruncilor.
Pentru a-ti arata cat de importante sunt aceste scrieri, vreau sa-ti aduc aici un citat din epistola lui Pavel catre tesaloniceni "…fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastră” (2 Tes 2:15). Evanghelia consta din traditii orale si scrieri (traditie = paradosis -> a transmite).
Biblia condamna doar traditiile omenesti care contrazic Cuvantul lui Dumnezeu (Matei 15:3-9, Marcu 7, Coloseni 2:8-9) ca de exemplu obiceiul de a da zeciuiala din banii destinati părintilor. Biserica se bazeaza pe traditia apostolica, nu pe cea omeneasca. Pavel ii lauda pe cei care tin predaniile (1 Cor 11:2) si ii sfatuieste pe crestini sa se fereasca de cei care nu umbla după predanie (2 Tes. 3:6).
Matei 23:2-3: Scaunul lui Moise nu este mentionat nicaieri în Vechiul Testament. Hristos, care condamna traditia umana în capitolul 15, valideaza traditia autentica în capitolul 23.
Fapte 2:42: După predica lui Petru, cei botezati staruiau în invatatura apostolilor si în partasie, în frangerea painii si în rugaciuni. Conform teoriei Sola Scriptura, biserica vizibila nu are autoritate în doctrina. Totusi se vede ca doctrina deja exista prin biserica asezata de Hristos, desi nu exista nici un rand scris din Noul Testament. Conform Sola Scriptura, acesti crestini nu ar fi putut avea nici o doctrina în care sa staruie.
Cum s-a rezolvat disputa privind circumcizia din Fapte 15 ? Crestinii din Iudeea voiau sa-i forteze pe cei ce se crestinau sa fie circumcisi. Cine a luat decizia finala si cum a fost luata ? Daca s-ar fi aplicat Sola Scriptura, adevarul ar fi trebuit sa fie dovedit cu versete din Vechiul Testament, apostolii ar fi trebuit sa scrie raspunsul si după ce se stabilea ca este o scriere a Noului Testament, atunci s-ar fi lamurit problema. Totusi, după ce Petru le-a zis ce s-a hotarat de catre apostoli si preoti, în Fapte 15:12 toata multimea a tacut. Aceasta decizie nu s-a scris decât după 25 de ani, insa biserica nu a asteptat ca Luca sa scrie pentru a aplica decizia.
2 Petru 1:20: "Nici o proorocire a Scripturii nu se talcuieste după socotinta fiecaruia.” Petru condamna interpretarea personala, principiul ce sta la baza teoriei Sola Scriptura.
2 Petru 3:16: Petru spune despre scrierile lui Pavel ca ar contine “lucruri anevoie de inteles pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare”. Interpretarea personala poate duce la erezii.
Daca fiecare punct teologic trebuie dovedit din Scriptura, atunci si Sola Scriptura trebuie dovedita din Scriptura. Asta este cea mai mare problema a teoriei Sola Scriptura: nu poate fi dovedita din Biblie, deci se autocontrazice. Imi aduc aminte de o vorbă: “Nici o generalizare nu este adevarata”, care de asemenea se auto-desfiinteaza. Vei gasi în Biblie versete care sa spuna ca Scriptura este de folos, ca este inspirata, dar nicaieri ca este suficienta, ca ar contine tot adevarul inspirat necesar sau ca numai ea ar fi de folos.
Matei 18:17-18: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le …invatindu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfarsitul veacului.” Ce s-a intamplat cu apostolii carora li s-a poruncit sa propovaduiasca? Numai Ioan, Matei si Petru au scris ceva în Noul Testament. Oare ceilalti nu si-au indeplinit misiunea ?
Fapte 13:5: Pavel si Barnaba au vestit cuvantul în Salamina iudeilor. Dar nu se scrie nicaieri ce continea predica lor.
Fapte 20:27, 31-32: Pavel spune ca i-a invatat pe Efeseni 3 ani zi si noapte. Oare cele sase scurte capitole din epistola catre Efeseni epuizeaza toata invatatura data de Pavel ?
2 Timotei 2:2: “Si cele ce ai auzit de la mine cu multi martori de fată, acestea le incredinteaza la oameni credinciosi, care vor fi destoinici sa invete si pe altii.” Pavel nu spune: scrie ce-ti spun si distribuie copiile la toata lumea ca sa citeasca si sa interpreteze singuri. Timotei, care a fost hirotonisit de Pavel (1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6) va propovadui ceea ce Pavel i-a spus verbal, credinta venind din ceea ce se aude (Romani 10:17). Nu exista nici un verset care să spuna ca cuvantul scris este singurul cuvant al lui Dumnezeu.
Daca autorii Noului Testament credeau în Sola Scriptura, de ce apelau la traditia orala, considerand-o drept cuvantul lui Dumnezeu ? (Matei 2:23; 23:2; 1 Cor 10:4; 1 Petru 3:19; Iuda 9, 14 15)?
Când Iisus s-a ridicat la cer, ce a lasat în urma, o carte sau o biserica ? Biserica s-a raspandit cu decenii inainte ca Noul Testament sa fie scris si adunat. Prima carte s-a scris la mai mult de 20 de ani după rastignire, iar ultima la mai mult de 60 de ani. Canonul Scripturii a fost stabilit de sinoadele de la Cartagina (393) si Hippo (397). Cum au rezistat crestinii, toti acesti ani fara o lista a cartilor Noului Testament, daca Iisus a vrut ca toti crestinii sa urmeze numai Biblia ? Biblia provine din Biserica, nu Biserica din Biblie. Exista deja stalpul si temelia adevarului (1Timotei 3:15), Biserica cea care rezista de atunci. Daca cineva nu asculta de Biserica, trebuie sa-ti fie pagan si vames (Matei 18:17-18). Aici cred ca este singurul loc unde "ecclesia" este tradus prin neutrul "adunare" în traducerea Cornilescu. Sa-ti mai dau un exemplu de traducere după parerea mea eronata. Psalmul 97,7: “Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii” care în traducerea ortodoxa este “Sa se rusineze toti cei se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”. Fireste cuvantul icoană nu avea ce cauta aici.
Hristos a dat autoritate Bisericii vazute sa lege pe pamant si în cer.
De ce acceptam în Scriptura carti care nu au ca autori pe vreunul din cei 12 apostoli ?
De unde stim cine a scris cartile carora le spunem Matei, Marcu, Luca, Ioan, Fapte…
Unde în Biblie gasim o lista inspirata si infailibila a cartilor ce trebuie sa fie continute în Biblie ?
De unde stim, numai din Biblie, ca fiecare carte a Noului Testament este inspirata, chiar daca numai Apocalipsa isi atesta propria canonicitate ? Totusi, chiar Apocalipsa si Epistola catre Evrei nu au fost de toti recunoscute, până la cele doua cele doua sinoade din secolul patru. Intr-adevar, chiar daca Scriptura ar spune care sunt autentice, am putea crede bazandu-ne numai pe acest lucru? Si Cartea lui Mormon sustine ca este inspirata.
Majoritatea cartilor Noului Testament au fost scrise pentru a aborda probleme specifice Bisericii primare, nici una dintre ele nefiind o prezentare sistematica a teologiei, a dogmei crestine. Pe ce suport biblic se bazeaza protestantii când spun ca toate invataturile apostolilor sunt cuprinse în scrierile Noului Testament ?
Daca sinoadele din Cartagina si Hippo erau infailibile, atunci de ce nu sunt recunoscute toate doctrinele sustinute de membrii celor doua sinoade, cum ar fi succesiunea apostolica, botezul pruncilor, etc. Tot în 397 a fost stabilit si canonul Vechiului Testament, care continea cele sapte carti care si acum sunt incluse în traducerea ortodoxa, spre deosebire de traducerea Cornilescu. Cele sapte carti sunt citate atat de episcopii cei mai importanti ai primelor secole, cat si chiar de Pavel (Evrei 11:35). Nicăieri în Vechiul Testament, varianta protestanta, nu vei gasi un exemplu de persoane torturate, care refuza eliberarea pentru a dobandi una mai buna, invierea. Va trebui sa cauti prîntre cartile Vechiului Testament, cele inlaturate de Luther, si anume în 2 Macabei 7:1, 5-9: "Intamplatu-s-a si cu sapte frati, pe care, impreuna cu maica lor prinzandu-i, i-a silit regele, cu biciul si cu vine batandu-i, sa manance carnuri de porc, care nu le era slobod a manca…Dar fratii impreuna cu mama lor se indemnau a muri vitejeste zicand asa: Domnul Dumnezeu vede si cu adevarat mangaiere are dintre noi… Si după ce primul frate s-a savarsit, a adus pe al doilea sa-l batjocoreasca …insa si acesta, ca si cel dintai, pe rand toate chinurile le-a suferit si, când era sa moara, a zis: tu, dar, nelegiuitule, ne scoti pe noi dintr-aceasta viata, insa Imparatul lumii pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarasi ne va invia cu inviere de viata vesnica".
Daca Hristos a intentionat ca crestinismul sa fie religia unei carti, cum de a asteptat până în anul 1450 până când sa arate cuiva cum sa construiasca o masina de tiparit ? În plus, cei care stiau sa citeasca în timpul Imperiului Roman nu depaseau zece procente din totalul populatiei.
Traditia si Sfânta Scriptura se conditioneaza reciproc si se completeaza una pe alta; căci Scriptura s-a născut din traditia orala, care a existat de la început. Daca traditia se regaseste până la Iisus si până la apostoli, atunci ea are autoritate. Daca nu poate fi urmarita în trecut, până la apostoli, este făcuta de oameni. Daca adevarul lui Dumnezeu nu se poate schimba, atunci teologia noastră poate fi gasita în secolele I, III, VII, XV, XX. Daca nu, atunci nu poate fi apostolica (Matei 16:18-19, 28:20; Ioan 16:13). Sola Scriptura o gasim numai din secolul XVI.
Vreau sa-ti spun ca, avand ocazia sa stau mai mult timp pe internet, am vorbit cu cativa ortodocsi, majoritatea din SUA, care proveneau din biserici neoprotestante. Unul dintre ei facea parte din grupul de doua mii de neoprotestanti care în anul 1987 au trecut în jurisdictia arhiepiscopala a Bisericii Ortodoxe de Antiohia. Auzisem despre ei, dar nu stiam amanunte. L-am întrebat ce l-a făcut sa se converteasca la Biserica Ortodoxa. Mi-a spus ca în anul 1986 se publicase în Christian Sourcebook o situatie statistica, conform careia existau 21.000 denominatiuni, cu 270 de noi denominatiuni care se formau în fiecare an, deci probabil ca acum numarul lor a ajuns la 25.000. Fiecare denominatiune este sigura ca este singurul grup care întelege revelatia lui Dumnezeu si ca nimeni altcineva în ultimii 2000 de ani nu a mai gasit deplina invatatura a lui Hristos. Majoritatea rupturilor s-au format ca rezultat al interpretarilor personale ale Noului Testament. Un asemenea haos nu poate fi vointa lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu este autorul neorinduielii, ci al pacii (1 Cor. 14:33). Mi-a dat un citat din rugaciunea lui Hristos după despartirea de apostoli (Ioan 17:21) “Ma rog si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede în Mine, pentru ca toti sa fie una; asa cum Tu, Părinte, esti intru Mine si Eu intru Tine, tot astfel si ei sa fie una intru Noi, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.” Între crestini trebuie sa existe o unitate conforma cu unitatea Sfintei Treimi. Iti imaginezi ca ar putea exista disensiuni între persoanele Sfintei Treimi ?
Si din alte versete reiese aceasta idee:
Filipeni 2:2: Faceti-mi bucuria deplina ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare.
1 Corinteni 1:10: Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari între voi, ci sa fiti cu totul uniti în acelasi cuget si în aceeasi întelegere.
Mi-a spus ca a început sa citeasca scrierile episcopilor primelor biserici crestine, hotararile primelor sinoade si a constatat ca a gasit concepte care erau categoric respinse de biserica din care facea parte si a început sa ia mai în serios versetul 1 Timotei 3:15.
Am spus ca nu voi intra în amanunte privind semnificatia botezului, si intr-adevar, nu vreau sa-ti citez, sa fac o exegeza a unor versete ca 1 Petru 3:18-21, Fapte 22: 12-16; Fapte 2:38-39,41; Romani 6:3-4, Galateni 3:27; 1 Cor 12:13; Evrei 10:22; Tit 3:5; Marcu 16:16, 1 Cor 6:11, etc., pe care sunt convins ca le-ai citit si tu. Vreau insa sa-ti aduc aici cateva profetii ale Vechiului Testament privitoare la botez. Primul citat este din Iezechiel 36:24-27 care sintetizeaza cred întreaga invatatura ortodoxa despre botez:
“De aceea va voi scoate dintre neamuri si din toate tarile va voi aduna si va voi aduce în pamantul vostru. Si va voi stropi cu apa curata si va veti curati de toate intinaciunile voastre si de toti idolii vostri va voi curati. Va voi da inima noua si duh nou va voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si va voi da inima de carne. Pune-voi inauntrul vostru Duhul Meu si voi face ca sa umblati după legile Mele si sa paziti si sa urmati randuielile Mele.”
Ideea "spalarii" păcatelor o gasim si la Isaia, în 4:4. Mai departe, în Zaharia 13:1, Domnul spune: "În vremea aceea va fi un izvor cu apa curgatoare pentru casa lui David si pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curatirea de păcat si de orice alta intinare.” Profetul ne arata cu siguranta promisiunea botezului, asa cum face si regele David în Psalmi 50:3: “Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de păcatul meu ma curateste". În final Isaia leaga apa de mântuire Isaia 12: 2-3: “Iata Dumnezeul cel tare al mântuirii mele; nadajdui-voi intru El si nu ma voi infricosa, ca izvorul puterii mele si cantarea mea de lauda este Domnul Dumnezeu si izbavirea mea. Veti scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii".
Cea mai mare izbanda a diavolului a fost sa ii convinga pe oameni ca el nu exista