De multa vreme n-am mai trait umilinta de a fi roman ca in timpul summitului Uniunii Europene privind noul tratat constitutional. Participarea tarii noastre a fost o rusine nationala. O trista figuratie la trena Germaniei. O jalnica lipsa de personalitate. Un tablou penibil infatisand ceea ce artista Oana Pellea a numit Romanica.
Umilinta a fost cu atat mai mare in contrast cu Polonia, tara care, prin coloana ei vertebrala, a ajuns - din satelit al URSS ca si noi - un jucator de elita pentru conditia de mare putere. Cum noi se pare ca nici nu visam sa fim. Nu facem nimic din ceea ce ar putea sa ne redea demnitatea pe plan international si sa ne propulseze la masa jucatorilor.
Revenirea la monarhie ar fi o garantie. Daca premierul Tariceanu era prim-ministru al Majestatii Sale nu-si permitea sa admita ca Romania sa duca trena cuiva, fie ea si prima putere economica a Europei. Puteam face tandem cu Marea Britanie. Si ne pronuntam pentru solidaritate euro-americana.
Summitul de la Bruxelles s-a soldat cu adoptarea unui tratat constitutional care contine si aberatii pe care Romania le-a acceptat neconditionat (de exemplu, instituirea unui ministru de Externe al Europei, Uniunea Europeana - persoana juridica de drept international, renuntarea la Imnul beethovenian - care era singura compensatie pentru lasitatea europenilor de a nu-si mentiona in Constitutie radacinile crestine constitutive, proclamarea socialismului ca religie de stat a UE prin eliminarea principiului concurentei si altele).
Daca Romania s-a prezentat la reuniunea istorica europeana in conditia de nevertebrata este pentru ca actorii politici care ar fi trebuit sa-si asume responsabilitatea reprezentarii onorabile a intereselor tarii noastre in Uniunea Europeana au avut treaba doi ani si jumatate sa se linseze. In loc sa se puna de acord asupra intereselor Romaniei. E drept ca premierul Tariceanu trebuia sa contracareze obsesia presedintelui Basescu de a-l demola si de a distruge PNL. Numai ca primul-ministru putea in acelasi timp sa poarte batalia cu presedintele si sa pregateasca o strategie a Romaniei pe plan international. Din pacate, nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria n-a existat aceasta preocupare.
Iar intelectualii prezidentiali au fost si ei in plus. Preocuparea lor era si a ramas nu strategia pentru Romania, ci propasirea presedintelui Basescu. Pentru inca un mandat cel putin. Si tabara guvernamentala a parut la randul ei preocupata doar ca Tariceanu sa marcheze puncte impotriva lui Basescu. Asa ne-am dat autogoluri nationale la summitul constitutional al UE. Unde, culmea, cei doi s-au inteles. Trist consens al conditiei subalterne a Romaniei in Europa.
Dar nu putem da vina doar pe (i)responsabilii actuali. Romania ruda saraca la curtea UE, e rodul unei istorii nedemne. Suntem, din pacate, singura tara europeana fosta comunista in care nu s-a cristalizat o societate civila activa si nici nu a avut loc o miscare de disidenta organizata in interiorul activului PCR. Sutele de mii de fosti detinuti politici anticomunisti eliberati traiau in izolare. Sau in exil. Cativa oameni demni, curajosi si foarte singuri protestau in gol. Nesustinuti, erau arestati. Sau exilati.
Nu ne putem compara cu Polonia. Nici cu Cehia. Si nici cu Ungaria. Departe de a fi avut o miscare ca "Solidaritatea", o opozitie civica precum Cehia sau o revolta nationala ca Ungaria, am trait in lasitate. La asa popor, asa conducatori. Si asa rezultate.