bonepaula wrote the following post at 03-09-2006 05:06 PM:  Si gandidu-ma pur si simplu la faptul ca acel preot imi face un serviciu, e de datoria mea sa ii platesc pt serviciul oferit.

dar chiar asa recomanda si SOLA SCRIPTURA....dar la inceput nu era doar recomandare... problema este ca valoarea nu era fixata de cel care slujea ci de Lege si mai tarziu de dorinta fiecaruia de a contribui cu ceva...deci din dragoste... pentru cei care slujesc din Cuvantul Domnului

---

mp1946ploiesti

mihaiporubin:

bonepaula wrote the following post at 03-09-2006 05:06 PM:  Si gandidu-ma pur si simplu la faptul ca acel preot imi face un serviciu, e de datoria mea sa ii platesc pt serviciul oferit.

dar chiar asa recomanda si SOLA SCRIPTURA....dar la inceput nu era doar recomandare... problema este ca valoarea nu era fixata de cel care slujea ci de Lege si mai tarziu de dorinta fiecaruia de a contribui cu ceva...deci din dragoste... pentru cei care slujesc din Cuvantul Domnului

Mihai, eu am cunoscut inde`aproape mai multe biserici si fiecare da cat vroia/putea. Sa nu uitam "contributiile" de la cateva secte...

---

Cea mai mare izbanda a diavolului a fost sa ii convinga pe oameni ca el nu exista

Viata asta e scurta si plina de necazuri si suntem doar praf si tarana. Dumnezeu ne-a creat in asa fel incat sa fim dependenti de El. Mortii cu mortii vii cu vii... de ce sa ne rugam pentru morti cand avem atatea motive de rugaciune pentru cei vii. Va dau eu unu-l: sa va rugati pentru sotia unui bun prieten de al meu care are probleme serioase de sanatate, are o tumoare pe coloana . Dumnezeu ne-a creat si ne cunoaste pana in cele mai mici detalii, El este doctorul suprem, noi credem ca El ne poate vindeca de toate bolile noastre.

---

Am fost orb si acuma vad.

Ai dreptate draga! Si mai sunt atatea probleme pentru care ne putem ruga.

De fapt pentru morti nici nu are rost ,ei sau dus acolo unde si-au ales de pe pamant!

ioanas.s:

Ai dreptate draga! Si mai sunt atatea probleme pentru care ne putem ruga.

De fapt pentru morti nici nu are rost ,ei sau dus acolo unde si-au ales de pe pamant!

Dar, sa ne rugam la Sfanta Maria ? Are vre-un rost ? Ea ne poate ajuta cu ceva ? Sau n-are rost sa ne rugam nici la ea .. ca  de fapt e moarta si ea nu ?

---

Am fost orb si acuma vad.

Biblia nu ne spune ca vreunul din crestinii Bisericii primare s-ar fi rugat la Maria. Dimpotriva Maria a asteptat si ea la Ierusalim pogorarea Duhului Sfant!

Noi trebuie s-o luam pe Maria ca o pilda de credinta si de ascultare.A te inchina la ea insa este o blasfemie .Sa ne inchinam lui Dumnezeu! Asta ne cere si Scriptura!

Dar sa minti de pilda ca ai darul vorbirii in limbi, nu tot blasfemie se numeste? Mie mi se pare ca e strigator la cer chiar!

Referitor la rugaciunea pentru morti:

Problema este mai curand una de principiu, respingerea de catre neoprotestanti a conceptului de "Predanie (Traditie) a Bisericii" - in speta, a lucrarii neincetate a Duhului Sfant in Trupul lui Hristos, Biserica, prin care invata in chip tainic madularele acesteia (in acelasi fel in care i-a insuflat pe Apostoli si pe Evanghelisti sa scrie Scriptura).

Rugăciunea pentru morti

Una din practicile ortodoxe cele mai atacate sau neîntelese de neoprotestanti este rugaciunea pentru morti. As dori sa fac câteva clarificari în legatura cu acest subiect, asa cum l-am înteles dupa ce l-am cercetat debarasat de prejudecatile pe care le aveam înainte.

Rugaciunea pentru cine?

Ortodocsii cred, asemenea altor crestini, ca cei care au adormit în Hristos nu sunt cu adevarat morti, în sensul pe care lumea seculara o da acestui cuvânt. Nu numai ca existenta lor nu înceteaza, dar ei sunt vii si constienti de ei însisi si de lumea de dincolo. Aceasta apare clar din multe texte ale Scripturii, în particular în pilda Domnului Iisus despre Lazar si bogat.

Fara sa cunoastem multe amanunte despre viata celor care au trecut dincolo, putem afirma si crede ca ei sunt vii, la fel ca si noi, dar cu o viata în care prezenta si suveranitatea lui Dumnezeu apare mult mai clara decât pentru noi. Din acest motiv, chiar si expresia "rugaciune pentru morti" este nepotrivita. Ar fi bine sa ne referim mai degraba la "rugaciunea pentru cei plecati dintre noi".

Cultul mortilor?

O alta expresie care mi se pare nepotrivita este aceea de "cult al mortilor". Ea creează falsa impresie ca în Ortodoxie cultul crestin este înlocuit cu un fel de cult pentru morti. Nimic mai fals.

Ca si alte practici crestine, rugaciunea pentru cei plecati poate capata pentru unii o importanta disproportionata. Este adevarat ca am cunoscut persoane care faceau din mersul la cimitir si din pomenile pentru morti preocupare centrala a vietii lor crestine. Aceasta este o greseala nu mai mica decât a celor care iau alte aspecte ale vietii crestine si le ridica la un rang nepotrivit. Am întâlnit baptisti pentru care scopul principal al vietii era cunoasterea Scripturii. Oricât ar fi de importanta aceasta, ea devine un pericol si o capcana daca nu este însotita de trairea învataturii crestine. Scopul nostru este sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa-I facem voia, sa crestem în asemanarea cu El – ceea ce ortodocsii numesc îndumnezeire sau theosis. Nu exclud posibilitatea ca un crestin sa aiba o vocatie deosebita sau un rol aparte ca madular al lui Hristos, dar telul ramâne acelasi si Hristos trebuie sa fie în centrul vietii, mai presus de Biblie, de evanghelizare sau de rugaciunea pentru cei plecati.

"Cultul mortilor" mai evoca si imaginea unei magii sau chemari a mortilor, practica pe care Biserica nu numai ca nu o accepta, dar o respinge viguros si o condamna ca pe un obicei pagân, care calca în mod grosolan Scriptura.

Expresii ca "rugaciunea pentru morti" sau "cultul mortilor" sunt expresii pe care le putem încarca cu diferite continuturi semantice. Daca aud pe cineva folosind aceste expresii, problema nu este sa-l condamn, ci sa aflu ce întelege el prin ele. Experienta mea este ca în practica comuna, ortodocsii le dau acestor expresii un continut corect, cu anumite regretabile exceptii, care nu sunt definitorii pentru Ortodoxie.

Pot schimba prin rugaciune destinatia vesnica a unui suflet?

Mântuirea depinde în mod esential de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, de lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos si de credinta exprimata prin fapte a omului. A crede ca putem schimba destinul vesnic al unuia care L-a urât pe Dumnezeu ar fi o mare greseala, pe care ortodocsii nu o fac.

Mai mult decât atât, ortodocsii nu accepta doctrina romano-catolica a purgatoriului. Purgatoriul a fost conceput de crestinii latini din cauza înclinatiei lor de a vedea destinul omului în termeni pur juridici. Ei cred ca anumite pacate nerezolvate si-ar gasi ispasirea în purgatoriu. Biserica Ortodoxa vede destinul omului mai putin ca o sentinta juridica, ci mai mult ca o realitate existentiala. Dragostea lui Dumnezeu este suficienta si nu necesita o administrare a unei justitii impersonale pentru completare mântuirii.

Acestea fiind zise, se poate însa observa ca sufletele de dincolo, indiferent de starea în care se afla, sunt totusi în asteptarea judecatii universale. Un suflet aflat într-o asemenea asteptare se poate afla într-o stare de pace, de odihna, dar si de neliniste. Cum ma voi simti când toate faptele mele, bune sau rele, vor fi descoperite? Recunoscând ca nu cunoastem raspunsul la aceste întrebari, putem totusi constata ca dragostea fata de frate, copil, parinte sau prieten ma îndeamna sa ma rog pentru pacea si odihna sufletului lui, chiar daca nu cunosc în detaliu rezultatul rugaciunii mele. Cu alte cuvinte, cu toate ca rugaciunile nu pot schimba destinatia, ele pot schimba starea de asteptare a celui plecat. Exista argumente pentru aceasta pozitie.

Pe ce ne bazam?

Pentru un ortodox, Traditia Bisericii este un argument cu o foarte mare greutate. Chiar daca nu au acelasi respect pentru Traditie, protestantii nu pot respinge automat o practica existenta de veacuri în biserica. Asa cum am aratat în alt articol, o conceptie corecta despre biserica si istoria ei duce în mod natural la aprecierea practicilor pe care crestinii le-au avut de sute sau mii de ani. Doar ideea ca noi, cei de azi, suntem mai destepti si mai avansati duce la o respingere automata a Traditiei.

Exemple de rugaciuni pentru cei plecati apare apar în cartile Macabeilor. Aceste carti sunt uneori numite apocrife, dar este important de observat ca ele erau tratate la începutul bisericii ca fiind parte din Scriptura. Noul Testament face multiple referiri la texte din scrierile apocrife, ceea ce dovedeste autoritatea de care se bucurau în epoca apostolica. Biserica Ortodoxa si cea Catolica continua sa le dea si astazi respectul cuvenit.

Un exemplu usor trecut cu vederea apare si în Noul Testament. Fara a avea o enuntare explicita a acestei învataturi, putem deduce din acest exemplu ca ea era practicata. Este vorba de un text pe care multi teologi îl înteleg ca un exemplu de rugaciune pentru morti.

În 2 Timotei 1:16-18 gasim aceasta rugaciune a Apostolului Pavel (versiunea Cornilescu):

16 Domnul sa-si verse îndurarea peste casa lui Onisifor; caci de multe ori m-a mângâiat si nu i-a fost rusine de lantul meu.

17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a cautat cu multa grija si m-a gasit.

18 Dea Domnul sa capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea". Tu stii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

În 2 Timotei 4:19, la încheierea epistolei, Pavel scrie:

19 Spune sanatate Priscilei si lui Acuila, si casei lui Onisifor.

Putem face urmatoarele constatari:

* Pavel cere sa se transmita urari de sanatate unor persoane.
* În cazul lui Onisifor, urarile sunt facute doar casei, familiei lui.
* În timp ce urarile pentru diferite persoane se refera la stare prezenta (sanatate!), pentru Onisifor rugaciunea este doar pentru "ziua aceea".

Putem deduce de aici, printr-o interpretare directa si naturala, ca Onisifor nu mai era în aceasta viata în momentul scrierii epistolei. Altfel, de ce le-ar ura Pavel sanatate Priscilei, lui Aquila si familiei lui Onisifor, dar nu si lui Onisifor însusi? Fiind trecut în vesnicie, Pavel se roaga pentru îndurarea Domnului pentru el "în ziua aceea".

Daca Pavel a facut aceasta rugaciune, de ce nu am putea sa o facem si noi pentru cineva drag care a plecat dintre noi? Daca dragostea ne îndeamna sa o facem si Biblia ne da exemple în acest sens, atunci ce ne opreste? Probabil singurul motiv este ca noi, cei crescuti în biserici neoprotestante am fost învatati sa nu facem o astfel de rugaciune. Acesta un exemplu în care "datina baptista" a înlocuit Scriptura si Traditia de secole a Bisericii.

De ce ne rugam pentru morti?

Exista un singur raspuns la aceasta întrebare: din dragoste.

Experienta mea este ca aceasta practica este usor respinsa de cei care nu au pe cineva foarte iubit trecut dincolo, dar usor acceptata de cei care au pierdut pe cineva drag. Am constatat aceeasi atitudine în ceea ce priveste alte învataturi. De exemplu, multi dintre cei care sunt sanatosi sau nu au bolnavi în familie sustin cu usurinta ca rugaciunea pentru vindecare (practicata si în Biserica Ortodoxa ca o taina) este nescripturala. Cu sfiala, ei se roaga cel mult "sa se faca voia Domnului". Când însa li se îmbolnaveste cineva drag, atitudinea lor se schimba. De exemplu, am cunoscut baptisti care, potrivit învataturii baptiste, nu credea în ungerea cu untdelemn (Taina Sfântului Maslu, în Biserica Ortodoxa). Când însa copilul lor a cazut grav bolnav, dupa câteva zile de ezitare, l-au luat si au mers cu el la “fratii penticostali” ca sa-i faca acolo ungerea cu untdelemn pentru vindecare. Dragostea ne îndeamna sa ne rugam intens si cu multa speranta pentru însanatosirea copilului, fratelui sau mamei.

O vorba înteleapta prinde foarte bine esenta acestei atitudini: "În transee nu exista atei." Lovindu-ne însa de realitatile dure ale vietii si mortii, devenim mult mai flexibili si mai întelegatori. Strigatul sufletului catre Dumnezeu, pentru viata, sanatate, pâine sau odihna celui plecat dintre noi este o reactie cât se poate de naturala, nu doar o superstitie nascuta din neputinta, asa cum cred ateii.

Închei cu un citat din C.S. Lewis, considerat de multi ca fiind cel mai mare scriitor si eseist crestin protestant din secolul douazeci. În cartea sa "Scrisori catre Malcom: Despre rugaciune", el scrie:

"Sigur ca ma rog pentru morti. Actiunea este atât de spontana si inevitabila ca numai un argument teologic foarte convingator ar putea sa ma opreasca. Nu stiu cum ar supravietui celelalte rugaciuni ale mele, daca cele pentru morti ar fi interzise. La vârsta noastra, majoritatea celor pe care i-am iubit sunt morti. Ce fel de relatie as mai avea cu Dumnezeu daca mi s-ar interzice sa-i pomenesc înaintea Lui pe cei pe care i-am iubit cel mai mult?"

Sursa(un fost sectant):
Bogdan Mateciuc

http://www.odaia.go.ro/morti.html

 

PAR. CLEOPA DE LA SIHASTRIA (un mare duhovnic, si nu, nu a jucat la Steaua si nici la Rapid)
DESPRE RUGACIUNILE PENTRU MORTI

Primul lucru care se întâmplă fiecărui suflet îndată după moartea omului, este o judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi se deosebeşte de judecata cea de obşte sau universală, care se va face cu toţi oamenii odată la sfârşitul lumii şi după învierea trupurilor. Prin această judecată particulară se cercetează starea în care iese omul din viaţa pământească, şi dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este luat de duhurile necurate la chinuri.
Fericirea la care sunt duşi cei găsiţi vrednici se numeşte «sânul lui Avraam» (Luca 16, 22) sau «Rai» (Luca 23, 43), iar chinurile la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte «iad» (Luca 16, 23). Că această judecată şi trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc îndată după moarte, vedem din cuvintele Mântuitorului către tâlharul de pe Cruce: ...astăzi vei fi cu Mine în Rai (Luca 23, 43) sau din cuvintele Apostolului Pavel: Rânduit este oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). Acelaşi lucru îl arată marele Apostol Pavel şi atunci când zice: ...doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos – şi aceasta e cu mult mai bine (Filip. 1, 23) şi iarăşi: Că mie a vieţui este Hristos şi a muri, câştig (Filip. 1, 21).
Dintre vechii scriitori bisericeşti care vorbesc despre judecata particulară deosebit de cea de obşte, amintim pe Tertulian, care zice: „Sufletul (după moarte) mai întâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aştepte şi trupul său ca să primească răsplată şi pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, că s-a supus poruncilor lui”[1]. Încă trebuie de ştiut şi acest lucru: dacă cineva la judecata particulară ar fi fost găsit vrednic de chinuri şi de pedeapsă şi dacă unul ca acesta este creştin şi fiu al Bisericii lui Hristos, mai are o portiţă de scăpare – prin mijlocirea celor vii – din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu.
Sectarul: Este exclusă posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, ştiut fiind că Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui şi după dreptate, dând fiecăruia răsplata cuvenită propriilor sale fapte. O judecată făcută pe baza intervenţiei altora n-ar mai fi dreaptă. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte lămurit: Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca să ia fiecare, după cele ce a făcut în trup, ori bine, ori rău (II Cor. 5, 10). Cuvinte asemănătoare cu acestea găsim destule în Sfânta Scriptură şi anume în toate textele privitoare la judecata de apoi.
Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce cugeţi dumneata şi cei asemenea dumitale. Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale este adevărat (Ps. 61, 11). Dar că posibilitatea de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă, acest cuvânt este cu totul străin de adevăr. Noi vedem că în Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă ar fi aşa cum gândeşti dumneata, că n-ar avea nici un folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne cu rugăminte pe ucenicul său, Timotei, spre un lucru ca acesta, scriindu-i: Deci, rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii (I Tim. 2, 1). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului care se face (Iacov 5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciune şi pentru el (Ef. 6, 19).
Dar dacă rugăciunile noastre folosesc celor vii, care pricină ar fi să nu le folosească şi celor morţi, odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele? La mărturiile de mai sus se pot adăuga şi altele directe, din Vechiul Testament. Astfel, în Cartea a II-a a Macabeilor (12, 42–45) se arată că s-a adus jertfă pentru ostaşii cei morţi şi apoi se zice: Drept aceea, sfânt şi cuvios gând a fost că au făcut curăţire pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat (12, 46). Iar Sfântul Prooroc Baruh spune: Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel... Nu-Ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri... (3, 4–5).
În chipul cel mai limpede vorbeşte despre aceste rugăciuni Sfânta Tradiţie, începând din primele secole ale Bisericii, după cum arată şi conţinutul Sfintelor Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi, zicând: «Nu degeaba au rânduit apostolii să se facă înaintea Tainei celei înfricoşătoare pome-nirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Când stă poporul, plinătatea preoţească, cu mâinile întinse şi în faţă stă Jertfa cea înfricoşătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiţi? Dar aceasta, numai pentru cei plecaţi cu credinţă»[2].
Sectarul: Dumnezeu chiar osândeşte pe cei ce se bizuiesc pe intervenţiile altor oameni în favoarea mântuirii lor. Căci acestea zice Domnul: Blestemat să fie omul care nădăjduieşte în om şi îşi face sprijin în trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ier. 17, 5).
Preotul: În acest citat sunt blestemaţi şi osândiţi numai acei oameni care îşi pun nădejdea mântuirii lor exclusiv în ajutorul de la oameni şi nu în cel de la Dumnezeu – faţă de care sunt îndepărtaţi cu inima lor –, fapt pentru care îşi merită toată osânda de la Dumnezeu, iar nu cei ce aşteaptă şi de la oameni mijlociri pentru ei către Dumnezeu. Căci atunci ar trebui să socotim sub această osândă şi pe marele Apostol Pavel, care de multe ori cere de la credincioşii săi rugăciuni către Dumnezeu pentru el, precum şi el însuşi face pentru alţii şi nădăjduieşte în folosul acestor rugăciuni, aşa cum am arătat la învăţătura noastră despre cultul sfinţilor. Deci este cu neputinţă ca în baza textului invocat de voi sectarii, să puteţi nega posibilitatea şi necesitatea de a ne ruga pentru morţi, mai ales că în acest citat adus de dumneata este vorba de altceva.
Sectarul: Rugăciunile pentru morţi sunt nefolositoare şi de prisos, neavând nici un rezultat, căci cuvântul biblic este limpede: Şi iarăşi a zis Domnul: Să nu intri în casa celor ce jelesc şi să nu te duci să plângi şi să jeleşti cu dânşii... Şi vor muri cei mari şi cei mici în pământul acesta şi nu vor fi îngropaţi şi după ei nimeni nu va plânge, nici se va zgâria, nici se va tunde pentru ei. Nu se va frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cel mort; şi nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl lor şi după mama lor (Ier. 16, 5–7).
Preotul: Aici este vorba numai de cei păcătoşi care sunt vinovaţi de păcate grele, ceea ce înseamnă că pentru morţii cei mai puţin păcătoşi se poate frânge pâinea întru pomenirea lor (vezi lămurirea în context, cu deosebire v. 10–13). Altfel, din citatul de mai sus ar urma ca morţii să nu fie nici îngropaţi, dar nici vouă nu vă convine o asemenea rânduială ieşită din comun.
Sectarul: Cum poate cineva să scoată pe altul din iad, prin pomeniri, de vreme ce este scris: Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? (Ps. 6, 5).
Preotul: Da, se poate mântui cineva şi din iad, dar nu prin suferinţele purgatoriului – cum spun romano-catolicii –, ci prin Jertfa Răscumpărării, care s-a făcut pentru vii şi pentru morţi. Căci Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, după cum scrie: Domnul pogoară la iad şi ridică (Cântarea a II–a a lui Moise, v 57). Şi iarăşi: Dumnezeu poate să scoată sufletele din iad, iar nu omul (I Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evrei 11, 19; I Ioan 2, 2; Apoc. 1, 1.
Puterea şi iertarea lui Dumnezeu Care împlineşte «orice» vom cere de la El (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13) sunt fără margini, iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului. Aşadar Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să scoată din iad pe cei osândiţi, şi nădăjduieşte tare la mila Lui şi la atotputernicia Lui.
Noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri şi priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Nu este faptă mai mare ca iubirea şi din iubire, noi ne rugăm pentru alţii.
Rugăciunea Bisericii găseşte cu atât mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cât în rugăciunea ei se împletesc glasurile sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pământ şi însuşi glasul Maicii Domnului. Biserica este într-o nesfârşită rugăciune pentru mădularele sale: pentru noi toţi se roagă îngerii şi apostolii, mucenicii şi patriarhii şi, mai presus de toate, Maica Domnului nostru Iisus Hristos – şi această sfântă unire este viaţa Bisericii.
Însuşi Mântuitorul ne adevereşte că nu va trece cu vederea rugăciunile noastre, mai ales când pe acestea le facem din iubire către aproapele nostru. El Însuşi zice: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le veţi primi şi le veţi avea (Marcu 11, 24); aşadar rugăciunea pentru morţi este nu numai un semn şi o întărire a iubirii, ci şi o probă a credinţei noastre, căci tot Mântuitorul a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23).
Sectarul: Sfânta Scriptură spune răspicat că între iad şi rai există o prăpastie de netrecut, după cuvântul Domnului, din parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr: Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, astfel că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori de acolo la noi, să nu poată să treacă (Luca 16, 26). Dacă adevărul este acesta, apoi cum ziceţi voi ortodocşii că puteţi scoate pe cineva din iad şi cum puteţi voi să treceţi această netrecută prăpastie şi să mutaţi pe unii de acolo în cealaltă parte, de la rău la bine? Oare acest lucru este posibil?
Preotul: Şi noi învăţăm că între rai şi iad este o prăpastie de netrecut, aşa cum ne-a spus Mântuitorul. Dar această prăpastie nu are puterea de a opri rugăciunile noastre pe care le facem către Dumnezeu pentru cei morţi şi nu face ca rugăciunile noastre –făcute din iubire pentru fraţii noştri – către Dumnezeu să fie nefolositoare. Noi nu presupunem – ca romano-catolicii – că există purgatoriul, noi zicem că numai pentru cei ce au păcate de moarte (nemărturisite), trecerea din iad la rai este imposibilă. Pentru cei ce au păcate mai uşoare, această cale nu este definitiv închisă, deoarece abia la judecata de apoi se va hotărî definitiv cine este pentru rai şi cine este pentru iad, fiind de la sine înţeles că, după această judecată, unul osândit pentru iad nu va mai putea trece în rai. Ştim că pentru cei vinovaţi de păcate de moarte, rugăciunile noastre sunt oprite, ca fiind nefolositoare: Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru aşa păcat (I Ioan 5, 16), dar nu tot aşa este situaţia pentru celelalte suflete, pentru care noi ne rugăm şi avem datoria de a ne ruga.
Deci pomenirile celor morţi se legitimează tot prin legătura iubirii, ca orice rugăciune. Noi suntem «împreună-cetăţeni cu sfinţii», oameni ai casei lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos (Ef. 2, 19–20). În virtutea acestei «cetăţenii», noi Îl rugăm ca să ierte pe fraţii noştri care au trecut în lumea cealaltă.
Noi nu ne rugăm pentru cei care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cum sunt ereticii, cei nebotezaţi, necredincioşii şi cei ce s-au opus adevărului cu ştiinţă şi voinţă, cei ce s-au ucis în duel, sinucigaşii etc., căci acestora nu li se iartă nici în lumea aceasta, nici în cealaltă (Matei 12, 31–32). Dar pentru cei cu păcate care se pot ierta în lumea cealaltă noi ne rugăm, fiindcă trebuie să ne iubim veşnic (I Cor. 13, 3).
Apostolul spune: ce a murit, a murit păcatului odată pentru totdeauna (Rom. 6, 10), iar Simeon Tesaloniceanul comentează astfel: „Celor adormiţi le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfă se împărtăşesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiască veselie, de dar şi se izbăvesc cu dumnezeiască milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă Liturghie pentru dânsul şi după aceea, de va avea avuţie, să se dea milostenie săracilor, zidiri sfintelor biserici şi altele care sunt spre mântuirea lui” (IX, 72).
Şi mai spune: „...Miridele[3] care se scot la Liturghie şi pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu şi-l împărtăşesc cu Dânsul nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mângâie fraţii cei ce cu pocăinţă s-au mutat întru Hristos, dar încă şi sfintele suflete ale sfinţilor se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânşii, unindu-se cu Hristos şi, împărtăşin-du-se prin Sfânta Liturghie mai curat şi mai luminat, şi împărtăşindu-se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci pentru aceasta Dumnezeu a lucrat această jertfă şi a dat-o spre mântuirea şi luminarea trupurilor, ca toţi să fim cu Dânsul una, cum S-a făgăduit. Drept aceea se roagă pentru aceia care îi pomenesc pe dânşii săvârşind jertfe pentru cinstirea lor şi se fac mijlocitori şi solicitatori pentru dânşii. Şi se roagă ca şi aceştia să se împărtăşească cu Hristos ca şi dânşii. Pentru aceea trebuie să facem pomenirea celor răposaţi, pentru că dragostea uneşte pe cei vii cu cei morţi şi să pomenim pe sfinţi, ca, veselindu-i, să se facă şi ei rugători veseli pentru noi către Dumnezeu”[4].
Cât despre purgatoriul închipuit de romano-catolici, noi nu avem dovezi temeinice nici din Sfânta Scriptură, nici din Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură numai două locuri ne arată luminat, Rai şi Iad. În Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi nu admit purgatoriul, Marele Atanasie († 373) de pildă zicând „Este o nebunie a crede în al treilea loc în cealaltă viaţă”. (Cartea I), iar Fericitul Augustin († 430) scrie: „Nu este vreun loc mijlociu, ca cineva care nu este cu Hristos, să poată fi altundeva decât cu diavolul”. (Despre merit şi păcat). Apoi ştim că Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol (553) a osândit pe Origen, Didim cel Orb şi Evagrie Ponticul, care învăţau că pedepsele viitoare vor avea sfârşit. Dacă pe atunci Biserica ar fi avut vreo cunoştinţă despre existenţa purgatoriului, ar fi făcut vreo amintire de el, ca fiind o excepţie de la veşnicia muncilor.
Nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, precum şi rugăciunile Bisericii şi Jertfa Euharistică sunt de ajuns pentru mântuirea celor ce nu şi-au făcut în viaţa aceasta canonul pocăinţei.

NOTE:
[1] Silvestru de Canev, Dogmatica, vol. V, p. 94.
[2] Omilia a III-a, la Filipeni.
[3] Miridele sunt părticele care se pun pe sfântul disc alături de Sfântul Agneţ întru pomenirea celor vii şi a celor morţi. Prin ele credinciosul participă la harul sfinţitor al jertfei Mântuitorului.
[4] Sfântul Simeon Tesaloniceanul, VI, 375.

---

Cea mai mare izbanda a diavolului a fost sa ii convinga pe oameni ca el nu exista

Bine v-am regasit, nu de alta dar"mai rarut e mai dragut"

bonepaula:

"desprinsa de Biserica oficiala respectiva" ? Care Biserica?...in concluzie nu m-a lamurit aceasta definitie.

"Biserica Oficiala" intrucat, la limita, natiunile s-au construit in jurul cate unei biserici "nationale".

bonepaula:

Din asta am inteles ca sectele ar pune in pericol siguranta nationala, a individului etc....deci sunt periculoase.

Si nu sunt ?

bonepaula:

Nu stiu in ce masura sunt adevarate...si nici nu stiu daca un site ortodox poate privi obiectiv situatia. Daca aveti rabdare sa cititi pe-acolo si daca aveti rabare si cu mine...poate imi spuneti si mie daca e adevart tot ce scrie acolo sau nu.

Datele istorice sunt adevarate. Interpretarile nu pot fi niciodata obiective.

bonepaula:

De la voi am inteles ca sectele sunt in afara legii.Care lege? Va referiti ca exista undeva in Constitutie stipulat faptul ca orice adept ale unei religii care nu se afla pe listele lor....ar comite vreo infractiune? Si daca da....de ce nu sunt pedepsiti in vigoarea acestei legi? Si daca stiti cumva care e aceasta lege.As vrea sa o citesc si eu.

Adeptul, poate sa nu comita nici o infractiune, dar acea secta intrucat nu functioneaza legal, nu primeste suventii de la stat, etc. O secta devine legala daca are un anumit nr. de adepti si daca "religia" propovaduita nu cuprinde excentricitati de tipul "indumnezeire" prin sinucidere, sex in grup etc.

bonepaula:

De aici...trag concluzia...ca celelalte sunt SECTE ! Gresesc ?

Nu. Mai mult, si Biserica Catolica si cea Ortodoxa sunt "secte" la limita !

bonepaula:

Sunt extraordinar de curioasa in legatura cu acest subiect.

Paula draga, cultura si in special cea religioasa nu se face sau si nu obtine pe forumuri.

Trebuie sa citesti singura, sa analizezi si sa iti formezi parerile tale.

Altfel degeaba iti spun eu, (de exemplu) ca  Martin Luter era de fapt ortodox !
Tot ce cerea Luter, adica eliminarea indulgentelor si a diferentelor dintre cler si laici, acceptarea casatoriei preotilor, abolirea monopolului clerului in studiul Scripturii, afirmatia cum ca prin gratie botezului toti crestinii sunt preoti, erau stabilite si acceptate de Biserica Ortodoxa cu secole inainte ca Luter sa se fi nascut.

Degeaba iti spun eu ca Biserica Ortodoxa este mai apropape de cea "originala" (chestie legata de aproprierea geografica mai mare dintre "Balcani" si Palestina decat dintre Roma si Palestina) daca nu citesti si nu te convingi tu.

In lipsa unui studiu personal poti cadea in greseala de a  nu putea face niciodata  diferenta intre Credinta si Habotnicism, ultimul incalcand principiile Credintei prin aducerea prostiei la rang de virtute.

Peste toate nu uita niciodata ca contrariul pacatului nu este virtutea ci libertatea si ca a crede este un act de curaj intrucat nimanui nu i s-a promis "inaltarea" la ceruri.

Problema este mai curand una de principiu, respingerea de catre neoprotestanti a conceptului de "Predanie (Traditie) a Bisericii" - in speta, a lucrarii neincetate a Duhului Sfant in Trupul lui Hristos, Biserica, prin care invata in chip tainic madularele acesteia (in acelasi fel in care i-a insuflat pe Apostoli si pe Evanghelisti sa scrie Scriptura).

La prima iesire din "literea Legii" constat cu mahnire ca asupra madularelor bisericii nu s-a coborat nici un Sfant Duh. Si revin la ce spuneam mai inainte : a crede inseamna curaj, libertate si desteptaciune.

Referintele biblice puteti sa le gasiti sau le cunoasteti mai bine ca mine.

"Dogma" a fost construita prin vointa si putere mireana. Urmare a unor interese, mai mari sau mai mici, lumesti si in special politice.

Istoria lumeasca ne arata clar cat de "interesati" au fost participantii la diversele concili ce au incropit in timp de peste 400 de ani dogma.

Comunistii aveau "ceva" dreptate cand spuneau : "Credinta este opiumul popoareleor". Inlocuiti mai sus Credinta cu Biserica si o sa va apropiati de adevar ! Cea mai mare realizare a Diavolului nu este ca ne-a facut sa credem ca nu exista ci ca s-a substituit Creatorului si a inventat ierarhia si birocratia bisericeasca.

Dumezeu dupa ce a creat lumea s-a retras. Si a lasat lumea in mainile Diavolului.

 Iar noi, noi oamenii, am fost lasati in pace ca sa ne alegem singuri calea. Acesta este singurul motiv pt. care am fost inzestrati de Dumnezeu cu liberul arbitru !

Putem crede in Dumnezeu sau in Momona dupa cum ne place. Putem sa ne salvam sau nu, este optiunea noastra. Dar cel mai important este ca putem sa ne alegem singuri calea catre "indumnezeire" intrucat chiar si calea lepadarii de Dumnezeu de trei ori este permisa.

Salut Diomet,

iti amintesti de mine au ba nu stiu.. Vreau doar sa iti spun ca am vazut si revazut miracolul cu focul sfant de la ierusalim. adevarat ca e o minune. la fel de adevarat e ca am mai vazut multe minuni graitoare. ce ma sifoneaza putin la minuni e ca atunci cand cei care au parte de ele afirma ca fara doar si poate adevarul e DOAR/NUMAI pe calea lor....

stii la ce concluzie am ajuns? asa ca unu care cauta si el adevarul mai cu pricepere sau mai impiedicat. mi-am dat seama ca minunile nu pot reprezenta masura adevarului.

ca minune e si cand un tip caruia-i zice reinhard bonnke propovaduieste evanghelia si face vindecari miraculoase, minune e si focu sfant de la Ierusalim si tot minune e ca unii mari guru yoga reusesc sa leviteze ca sa nu mai vorbesc de "minunile" vrajitoarelor fie ele albe sau negre (ca asa zice ca noi facem vrajitorie alba..retoric: o fi si asa ceva?).

Deci ce sa zic despre minuni? ca ma supara. ca ma fac confuz. ca daca minunile ar si-ar sluji scopul pe care il intelegem eu si tu...atunci numa Dumnezeu ar trebui sa faca minuni.

Pana una alta ma duc sa ma lamuresc de unu ce zice ca face minuni. La Timisoara pe 8 septembrie. Poate ne vedem pe acolo.

http://www.cfan.ro/index1.php?url=video1.php&&video=come.wmv

toate cele sfinte! 

k.

sper sa citesti mesajul chit ca vad ca topicu asta a murit.

 

---

Omul n-a fost facut sa comunice prin tastaturi.

mai intai vreau sa zic ca am dat relpy la acest post pentru ca nu am gasit un reply simplu

Asadar am gasit forumul asta intamplator si vreau sa va povestesc ceva,pentru ca am vazut ca sunteti deschisi si pe niciun forum nu am putut spune ce vreau sa scriu.

Acum cateva saptamani,am fost la o biserica.(nu o sa mai scriu cu litere mari la inceputul propozitiei ptr ca nu am rabdare si timp).am intrebat ce e cu ea,deoarece era defapt inchiriata o sa la mai mare.mi-au zis ca ei sunt o adunare,o biserica de crestini,care nu au o religie,pentru ca omul nutrebuie sa aiba o religie ci orelatie cu Dumnezeu.mi-a mirosit a secta,dar am tacut.a inceput slujba sau cum o numesc ei,au cantat o ora nu stiu cate cantece crestine,si oamenii de acolo dansau.am uitat sa spun ca erau imbracati fiecare cum vroiau,femeile nu aveau fuste sau baticuri.apoi,au explicat niste chestii din Bibile.ce a urmat a fost mai ciudat.pastorul a inceput sa se roage in romana,zicea ceva in genul "Duhule Sfant coboara-te acum,aici blalabla".eu am inceput sa tusesc si dintr-o data sa plang.a fost enervant ptr ca eu plang destul si chiar nu vroiam sa mai plang.insa nu era un plans obijnuit,cand plangeam eram fericita,parca scapam de tot ce ma rodea,de toate relele care mi se intampla.apoi ne-a chemat in fata sa se roage ptr noi.am zis nu instant,insa pur si simplu m-am ridicat si am mers,fara sa vreau...nu stiu de ce. a venit o americanca in jur de 40 de ani la mine,si m-a intrebat ptr ce am neovie de rugaciune.am zis ca habar nu am.m-a intrebat daca am ceva boli.eu am f multe boli,insa am pomenit de o boala la spate,pe care o am de mai ult timp si care nu ma lasa sa stau dreapta. mi-a pus mana pe spate si a inceput sa se roage.dintr-o data a inceput sa zicacuvine iudate si dupa cate am remarcat zicea ceva in indiana,ceva despre Isus.dupa ce a terminat,a spus sa vad cum stau cu spatele.stateam drepta.deci am fost vindecata.dupa am inceput iar s plang.am intrbat-o daca mi-a facut ceva vraji.a zis ca nu,ca a vorbit in limbi.am intrbat-o ce e aia,ca nu prea o am cu chestiile astea.mi-a explicat ca in Biblie apostolii vb in limbi si ca orice vrea poate vobri.si mi-a citat 2 versete din Biblie,care sunau cam asa: cere-Mi si iti voi da si voi veti putea face lucruri mai mari ca mine. apoi a venit un baiat acolo,speriat si el.avea obrazul umflat din cauza unei carii.s-a rugat ptr el pastorul si in cateva minute obrazul i s-a destumlfat de fata cu noi si,mai mult,caria i s-a destumflat.in fine....am mai mers cateva zile,iar apoi a venit tot acea femeie la mine si m-a intrebat daca vreau sa fiu botezata cu DS.am zis da.a inceput sa se roage pe romana si la un moment dat,am cazut pe jos si am inceput sa zic cuvine pe care habar nu le aveam.asta o faceam perfect constient,fara sa ma prefac.;limba mi se misca fara oprire si cuvinete curgeau.asta a durat vreo 5 minute,in care pur si simplu nu puteam sa ma opresc.apoi a trecut tot.m-a intrebat cum ma simt.ma simteam asa bine,asa de linistita,uitasem de viata mea mizerabila.mai tarziu,am vb cu o prietena.ea este terorizata de cineva continuu si vroia sa se sinucida.am vb cu ea si nu stu de ce am inceput sa ma rog ptr ea.dupa ce m-am rugat,mi-a scris "nu pot sa cred,dar sunt atat de bine si acea persoana nu mi-a mai zis absolut nimic,nu m-a mai batut etc".am ramas masca.ma intreb daca e chiar Iisus cel care a facut lucrurile astea.de fiecare data cand ma duc acolo ma simt ff bine,am fostvindecata de diferite boli si nu neaparat in timp ce se rugau ei,ci in timp ce era inchinarea sau cand ma rugam eu.in plus,parintii mei nu se mai cearta.nu se mai bat.tata mi-a zis ptr prima oara sincer ca ma iubeste.mi-a zis ca MA IUBESTE!a fost atat de emoptionant.si cand am probleme deschid Bioblia fara sa ma gandesc de ce si in cateva min gasesc un verset care sa imi dea raspunsul.cu toate astea nu stiu daca o sa mai ma duc curand la aceasta biserica.nu vreau sa ma bag in asa ceva.mabucur ca lumea de la biserica nu stau pe capul meu.nu imi zic sa merg iar acolo.nu se lauda cu ce fac si nu pun pe seama lor ce fac,ci pe seama lui IIsus.nicodata nu i-am auzit spunand "hei,te-am vindecat" ci doar"ai fost vindecata de Iisus".nu ma minere daca e o secta,ptr ca pe mine nu ma deranjeaza lucrirle astea.fiecare cu religia lui.in plus,m-au ajutat sa imi revin.de la ganduri de sinucidere,de satanism am revenit la viata pe care o duceam cand aveam 6 ani.o viata mai buna,o noua speranta.in fine...m-am hotarat in timp ce scriam sda merg la adunarea lor azi.o sa va povestesc dupa ce vin ce a fost.nu neaparat ca sunteti interesati,stiu ca nu sunteti,dar simt nevoia sa ii zic cuiva chestiile astea.sa le scriu undeva.

O stii pe aia cu "si marmota invelea ciocolata in staniol" ? :)

---

Cea mai mare izbanda a diavolului a fost sa ii convinga pe oameni ca el nu exista

Diomet:

O stii pe aia cu "si marmota invelea ciocolata in staniol" ? :)

Dar tu o stii pe aia cu :" e' noi mai be' ! " ? Faza cu  puntea..

---

Am fost orb si acuma vad.

draga alexandra,

cu o intarziere considerabila ce-i drept, dar, daca ne mai vizitezi pe aici tare as vrea sa aflu mai multe despre experienta ta pe care o descriai mai sus.  poti (si te incurajez) sa ma contactezi pe email. il gasesti in profilul meu.

k.
 

---

Omul n-a fost facut sa comunice prin tastaturi.

Secta este tot ce nu este ortodox sau catolic, in definitia lor. La fel ca si protestantiii. Protestanti fata de ce?

Daca Biblia este in centrul atentiei, atunci toate bisericile sunt protestante fata de Biblie pt ca au o doctrina "man-made": free-will.

Nu stiu cum se posteaza. Tot nu-mi merge.

zexelica:

Nu stiu cum se posteaza. Tot nu-mi merge.

Iti merge , numai ca fiind nou pe forum, mesajele tale trebuiesc mai intai aprobate de un moderator.

---

Life is full of dreams.If you don't dream ...go to sleep.

Merci frumos!