Sper sa nu jigneasca sau sa intrige pe nimeni sinceritatea mea. Voi scrie ceea ce simt. Nu va cunosc, de aceea mi-e si atit de usor sa scriu. Asadar...
(Pre)inceputul... geneza... ideea initiala...

Intotdeauna am fost indragostita de Germania, unde am ceva familie si unde am fost in vizita de foarte multe ori. Niciodata pina in 2001 nu m-am gindit cu interes la America. Era prea departe, prea moderna... era ceva care incepea cu prea... pina cind...
...In 2001 am cunoscut un ofiter american stationat intr-o baza militara linga Frankfurt. Engleza mea era limitata, noroc ca vorbea el germana. Era plin de viata si zimbete, m-a cucerit inocenta lui si felul direct de a spune lucruri... inclusiv ca era casatorit cu o nemtoaica (nefericit, fireste!). Asta mi-a spus chiar inainte de a pleca eu in Romania, ca mi se terminasera si concediul si viza. Nu a fost nimic trist, pentru ca devenisem buni prieteni si ne-am despartit in termeni foarte buni. Prin el am vazut ceva ce incepuse sa-mi placa foarte mult - un anume CEVA greu de definit, care tine de alta mentalitate si de altfel fel de viata. Dupa o saptamina engleza mea s-a imbunatatit (nota: la scoala am facut numai germana si franceza) si foarte important (!) stiam sa "roll the 'R's", dar tot nu puteam pronunta "squirrel", asa ca l-am invatat eu pe el sa spuna "veverita".

M-am intors la viata mea de toate zilele in Bucuresti. Nu l-am mai vazut niciodata pe "soldatul meu american", dar am tinut o perioada legatura prin telefon, apoi pe internet. Mi-am cumparat un computer la mina a doua... vai de el! Pe vremea aceea nu stiam nimic despre computere, asa ca nu contau specificatiile... Dupa citeva luni de la intoarcerea din Germania am ramas fara serviciu... trista perioada de aproape un an. Noroc ca aveam ceva pusi de o parte si imi puteam plati chiria, utilitatile si internetul. Am gasit si o pisicuta la Sinaia, asa ca am luat-o acasa. (Acum e un venerat membru al familiei...) Mi-am creat un profile pe Yahoo, mi-am pus o poza frumusica si am inceput sa intru pe chat-uri. Nici nu stiu daca mai exista acum. Nu intelegeam eu decit din 2 in 7, mai ales ca erau multe abrevieri total necunoscute. Lumea a inceput sa intre in vorba cu mine. Raspundeam la inceput cu timiditate, considerindu-ma inferioara fiindca nu intelegeam tot. Dar ma simteam in siguranta, pentru nu eram fata in fata cu persoana respectiva. Am invatat in fiecare zi cite ceva. O forma de salut, o mica expresie, o mica "smecherie" tehnica despre computer. Este incredibil cite lucruri poti invata de la oameni pe internet. (Forumul acesta e o dovada, nu?!) Am gasit si o scoala de limba engleza pe internet cu cursuri gratuite. Duminica la ora 18 aveam program. Aveam mult timp liber si imi intrase in cap ca vreau ajung la nivelul de avansat la limba engleza si sa am un "boyfriend" american. Am "lucrat" la atingerea acestor scopuri pentru vreo 10 luni. Am ajuns chiar si sa ascult muzica country, pentru ca versurile sint simple, ca pentru incepatori. Traduceam, ascultam si repetam. Chiar gasisem un plugin dragut in Winamp care imi arata versurile aproape ca la karaoke. Am invatat geografie, istorie si cultura americana. Le-am citit ceva clasici si am incercat sa intru in constiinta lor, asa, de la distanta. Ii studiam. Chiar mi-am facut rost de manuale de istorie. Sint foarte dragute. Le spun copiilor (de gimnaziu) ca ameri-indienii au murit din cauza bolilor aduse de europeni. Nici o vorba despre ucidere in masa. Vorbeam cu zeci de oameni pe internet. (Evident ca nu erau toti online in acelasi timp!) Cind m-am mai prins eu cum sta treaba cu computerul/internetul, am inceput sa folosesc comunicarea prin voce. Apoi am inceput sa filtrez persoanele cu care vorbeam, in functie de nivelul intelectual. Tinteam mai sus, nu voiam sa bat pasul pe loc. Poate pare ilar, dar am inceput sa aplic si filtre geografice. Zonele agreate: coastele de E si V ale continentului. Era si mai usor sa le inteleg accentul, desigur. De altfel, e uimitor ce poti gasi pe internet. M-am delectat cu fisiere audio gasite pe un website al unei universitati care facea studii pe dialecte diverse in limba engleza. Aceeasi fraza citita de 100 de oameni. Citeodata nici nu-ti dadeai seama ca era aceeasi fraza!!

...In anul urmator am gasit un serviciu minunat la o firma multinationala care a apreciat felul in care comunicam in limba engleza. O firma farmaceutica britanica-suedeza. Eforturile mele erau rasplatite. M-am aruncat in munca si nu prea m-am mai gindit de unde plecasem cu ideea de a invata limba engleza. Firma m-a plimbat prin toata Europa la diverse sedinte, training-uri... peste tot se vorbea engleza. Lumea incepuse sa ma intrebe daca am studiat in US, iar eu raspundeam ca nu, ca nici n-am fost vreodata acolo. Ce ma distra sa aud asta!

A trecut ceva timp, de internet nu ma mai "lipeam" decit pentru culegere de informatii sau e-mail, eram prea obosita sa continui procesul inceput inainte de a lucra.

In iarna lui 2004 varul meu din LA imi povesteste ca cel mai bun prieten al lui (american) si-a gasit logodnica (ameicanca) pe internet. Cum? Unde? au inceput sa rasara intrebari in capul meu. Am intrat si eu acolo. Era dragut, am vrut sa platesc, dar a trebuit sa sun si sa le spun ca nu functioneaza cu cardul meu. "La ce banca aveti contul? Ah, n-am auzit niciodata de ABN AMRO" Asa ca am vazut ca nu pot contacta pe nimeni. Asa ca am stat logata acolo tot timpul cit computerul era deschis. Sa ma contacteze altii. Oricum nu ma angajam in discutii, dar era ceva nou si mi se parea dragut ca vedeam poze, citeam istorioare, despre hobby-uri, etc. Asta pina in aprilie cind aveam la activ cel putin doua suflete ranite (de rusoaice), ce gasisera umarul meu virtual consolator si un roman in Canada care imi trimitea proza minunata aproape zilnic.

Pe 13 aprilie 2004 exact  primesc un "Hello, how are you?" ca multe altele inainte. Era acolo de ceva vreme, dar eu ma uitam la film si l-am gasit cind aveam in intentie sa inchid computerul si sa-mi termin ziua. Nu ma durea mina si am raspuns. Si era ceva in natura omului acela care imi scria, ceva care m-a facut sa-i raspund pozitiv la intrebarea "Could I have your e-mail address?" Oricum i-am dat o adresa pe Hotmail pe care o foloseam rar, ca trebuia tot timpul sa reactivez contul. Nu obisnuiam sa dau adresa mea de e-mail oricui. Ies la o tigara.

E-mailul primit de el a fost foarte dragut si foarte serios. Era o auto-prezentare comprehensiva, foarte de bun simt. I-am raspuns la fel. Am continuat sa vorbim in fiecare seara in scris pe site-ul respectiv . El era in Africa si era logat de pe un computer la serviciu. Nu putea folosi nici un program instalat de comunicare, doar messengerul de acolo bazat pe Java. Nu a fost lucru in luna si in stele de care sa nu vorbim. Prima oara cind m-a sunat la telefon vocea mea la facut foarte confuz si m-a intrebat daca a sunat unde trebuie. Si acum povesteste cum a crezut ca sint o americanca ce traieste in Romania. Am ris amindoi atunci si am continuat sa vorbim la telefon in fiecare seara. Nu-l cunoasteam in persoana, dar pe zi ce trecea devenea tot mai important pentru mine. Impartaseam multe lucruri, ii ceream parerea in legatura cu mici decizii pe care trebuia sa le iau in viata de zi cu zi.

Pe 3 iunie 2004 ne-am intilnit la Budapesta. El avea prieteni acolo, cunoscuti in anii in care a fost la post in Ungaria. Mie Budapesta imi era familiara prin faptul ca sediul pentru Europa Centrala si de Est al firmei pentru care lucram, era acolo. A venit sa ma ia de la aeroport cu un trandafir in mina. Nu stiu cum era el, dar eu aveam niste emotii... care au trecut repede, ca el era asa de dragut si de simpatic si de prietenos. Weekend-ul a trecut repede si eu am plecat acasa. El a mai ramas in Budapesta inca o saptamina. La sfirsitul acelei saptamini am plecat la Paris la o conferinta. Tot atunci, el a venit la Paris ca sa prinda legatura lui spre Africa.

In iulie am plecat in eu in Africa. Un continent minunat pe care il mai vazusem un pic, in timpul unei vacante in Tunisia. Minunate peisaje exotice, numai umezeala era destul de obositoare. Par intins cu peria?! Arata bine numai pina ieseam afara. Am cunoscut comunitatea de americani de acolo, in 2 saptamini stiam pe toata lumea. Petreceri, seri de bere... Singura umbra a fost faptul ca nu ma puteam impaca cu ideea ca africanii sint atit de saraci si au o viata atit de mizerabila. Dar nu statea in puterea mea sa schimb ceva.

In septembrie a venit in Romania, asa cum a promis, ca sa petrecem ziua mea de nastere impreuna. I-am aratat Carpatii romanesti si castelele. Mi-a cunoscut familia. E adevarat ca s-a cam plins de drumuri si a zis ca avem o tara foarte frumoasa, dar e greu de vazut, pentru ca trebuie sa fii atent la gropi... A plecat din nou si nu aveam idee cind aveam sa-l mai revad...

Dar oportunitatea a aparut cind a parasit el Africa pentru un training la Washington, DC. O foarte buna prietena si colega de serviciu se saturase de plinsul meu pe umarul ei si m-a incurajat sa cer concediu fara plata sefului meu. Eu nici nu indrazneam sa ma gindesc la asta! Mi-am luat inima in dinti, i-am spus sefului meu, de ce, cum... si el a zis ca bine! In 18 noiembrie 2004 ma urcam intr-un avion care avea sa ma duca la Dulles prin Viena. In pasaport aveam o viza de 1 luna cu o singura intrare pe care era scris "visiting her boyfriend in Virginia". Egal ca el e din Arizona...

Am stat in Virginia 1 luna, apoi inainte de sarbatori i-am cunoscut familia in Arizona. Trebuie sa iubesti Arizona in decembrie! E cald ca in iunie in Romania! Atunci mi-a cumparat un inel cu diamant si a inceput sa ma introduca cunoscutilor lui ca si "my fiancee". Nici nu stiam ce-i cu mine! Era o bucurie continua, iar el cel mai scump si dragalas!...

Cu greu am parasit serviciul pe care il aveam si, desi am promis ca vin la Viena (unde el avea un nou post) in februarie, am ajuns de abia in mai. Mi-a fost foarte greu sa ma desprind, prea era totul definitiv.

Pic de somn. Poate o sa continui...

 

---

Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul. ( Andre Gide )

Nu mai are nimeni nici o poveste?... Atunci eu cum sa o termin pe a mea?...

Sunt mai multe povesti pe forum. Da un search "povestea" si gasesti vreo 2-3 topicuri deschise. Unii si-au spus-o, altii nu, unii i-au judecat pe cei care si-au spus-o, altii au apreciat. Apoi, noi astia de suntem mai vechi pe-aici, deja stim care si cum si ce invartim, cum am ajuns aici, cum ne-am descurcat. Sunt o groaza de topicuri si postari in care apare cate o istorioara frumoasa.

Mie mi-a facut placere sa-ti citesc randurile....si astept si partea a doua.

---

Life is full of dreams.If you don't dream ...go to sleep.

bonepaula:

Sunt mai multe povesti pe forum. Da un search "povestea" si gasesti vreo 2-3 topicuri deschise.

Asa am facut si am gasit un topic si... ceva. Unul dintre ele se pare ca a fost sters (am inteles din ce motive)

Cind o sa am inspiratie o sa mai scriu. Desi povestea devine mai putin palpitanta...
Aseara cred ca am avut gidilici la degete.

Desi am mai scris pe forum "povestea mea" si multzi o stiu , o voi repeta totusi aici, special pentru tine Adriana . In mare parte e asemanatoare.

Era in urma cu cativa ani, cand ne avand ce face mi-am gasit o noua ocupatzie, am descoperit Icq-ul. Si am inceput sa selectez baietzi la distantza ca sa nu existe nici cea mai mica posibilitate de a exista o intalnire. Alegerea a fost facuta tot din dorintza de a-mi exersa engleza, care nu era prea stralucita.

Si uite asa totul a inceput printr-un Hi aruncat in vant. Dar care a primit raspuns. Am inceput sa vb, sa ne cunoastem mai bine, iar lista mea a inceput pe zi ce trecea sa se rezume doar la el, pana cand a ramas singurul din ea. Timp de un an de zile am vorbit tot ce ne-a trecut prin cap, tot ce ne starnea curiozitatea unul fatza de altul. Eu, naiva si retrasa, el puternic si sociabil. Mi-a fost usor sa discut pentru ca eram in spatele unui ecran, era cu totul altfel, si astfel discutziile noastre atingeau cote care in realitate nu cred ca le-am fi atins.

Totul era o joaca, care mai apoi a devenit obisnuintza si la un moment dat atractzie. Dar totul s-a desfasurat fara sa imi dau seama, fara sa realizez ca persoana lui cu zi ce trecea devenea tot mai importanta pentru mine. Cu atat mai putzin sa ma gandesc ca va exista altceva intre noi decat o discutzie pe net. 

Un an mai tarziu, dupa zile intregi de discutzii, dupa ce stiam tot unul despre celalalt, a venit si ne-am intalnit. Era 5 seara cand eu am plecat spre a il vedea, stiu ca tremuram , ce imi crea acea stare habar nu aveam , era totul atat de ciudat, si intens, incat nu eram in stare sa imi analizez starea, imi doream doar sa il vad. In clipa in care ochii nostri s-au intalnit , deja totul era evident.

Ii simtzeam privirea cum imi atinge sufeltul , senzatzie pe care nu am avut-o niciodata, si simtzeam ca il cunosc de o viatza, si ca acum l-as fi reintalnit. Puteam sa fiu eu asa cum sunt cu el si sa nu imi fie teama, ma simtzeam in sigurantza, calumul lui si finetzea ma faceau sa fiu si eu la fel. M-a surprins puterea ce o emana, si asta ma facea sa ma simt mica. Au fost atatea senzatzii si stari prin care am trecut in acele cateva clipe in care ne-am vazut pentru prima data ca as scrie ore intregi :)

Atunci nu a putut sta decat pana a doua zi, totul era ca o poveste. Dupa ce a plecat am crezut ca am visat, totul era prea frumos sa fi fost realitate. Iar in clipa in care m-a sunat sa imi zica ca a ajuns cu bine, nu stiu cum, in ce fel , dar din guritza mea au iesit doua cuvinte fara ca eu sa le controlez, fara ca eu sa le las sa rasara , si fara sa realizez macar ce zic , decat in momentul in care le-am auzit rostite : Te iubesc!. In clipa in care le-am auzit m-am speriat , nu am mai zis nimic, pentru ca m-au luat si pe mine prin surprindere, nu stiam ce se intampla cu mine, si ma simtzeam prost. ( Nu stiu daca atzi trait asa ceva , era pentru prima data in viatza mea cand am trait asa ceva).

Atunci am realizat ca sentimentele mele pentru el sunt mai puternice decat mine, ca nu stiu cum si in ce fel , dar dragostea s-a instalat in sufletul si inima mea. O dragoste care nu credeam ca exista , de care habar nu aveam ca poate exista.

In acelasi an ne-am revazut iar , apoi iar. Deja totul era clar, el era THE ONE, si eu eram fericita ca l-am gasit. Totul continua sa fie o poveste frumoasa, totul era atat de perfect incat parea ireal. Ne completam unul pe celalalt si simtzeam ca suntem o singura persoana un singur intreg. El puternic, eu sensibila, el ratzional , eu sentimentala, el tandru , eu alintata...... clipele in care era langa mine ma faceau sa ma simt in sigurantza, parca viatza se oprea si nu mai existam decat noi doi, nimic altceva nu mai era in creierul meu , nimic altceva nu mai conta.

Nu voi spune insa ce am simtzit de cate ori a trebuit sa il duc la Aeroport si sa il vad cum pleaca.

Un an mai tarziu insa am ajuns eu pe taram American, nu ma gandeam , niciodata nu m-am gandit o clipa ca merg intr-o lume noua, si ca acel taram e America, eu mergeam la el, sa fiu cu el , sa fiu langa el , sa nu il mai vad plecand, sa nu il mai vad disparand de langa mine, si petrecand noptzile visand la ziua in care il voi revedea si hranindu-ma cu amintirile zilelor pentrecute impreuna.

La fel ca si tine Adriana, m-a asteptat cu un trandafir in mana, si acasa aveam un buchet imens de trandafiri care ma asteptau.

Au trecut aproape doi ani de atunci, si ceea ce simt pentru el e la fel de intens, desi au trecut doi ani de cand suntem zi de zi impreuna, simt ca ar fi trecut doar 2 saptamani, timpul zboara ingrozitor de repede cand esti langa persoana iubita, langa dragostea adevarata. Inca mai traiesc povestea frumoasa care a inceput acum ani in urma, si nu cred ca va exista un the end pana cand unul dintre noi va deveni un inger.   

---

"What nerv's me also destroy me!"

Leona, esti ceva fenomenal cu romantismul asta, o zic in sensul bun al cuvantului...ma darama sa-ti citesc postarile cateodata.

---

Live Free or Die.

Leona, povestea ta este atit de frumos scrisa si asa de incarcata de iubire, ca aproape imi pare rau ca nu pot sa o sterg pe a mea, care pare un raport de activitate! Se poate ca intre timp sa fi devenit eu mai pragmatica...

Esti o persoana norocoasa, Leona. As vrea si eu sa mai vad lucrurile atit de frumos... dar cred ca m-a parasit romantismul (odata cu virsta, cite nu dispar!)

Numai bine, tine-o tot asa!  

 

arissa:

Leona, esti ceva fenomenal cu romantismul asta, o zic in sensul bun al cuvantului...ma darama sa-ti citesc postarile cateodata.

Ete, ai nevoie de o mana de ajutor sa te ridici?  .

Cand sufeltul vorbeste toata ratziunea din lume devine nesemnificativa.

---

"What nerv's me also destroy me!"

AdrianaLo:

Esti o persoana norocoasa, Leona. As vrea si eu sa mai vad lucrurile atit de frumos... dar cred ca m-a parasit romantismul (odata cu virsta, cite nu dispar!)

Numai bine, tine-o tot asa!  

Stiu ca sunt norocoasa, dar oricat de romantic ai fi, eu consider ca romantismul trebuie hranit pentru a putea exista, altfel nu potzi fi decat un visator.

Si, imi pare rau sa te contrazic, dar nu dispare nimic cu varsta, tu esti singura care poate controla sau neglija si apoi gandesti ca a disparut.

 

---

"What nerv's me also destroy me!"

Lucky you Leona. Cred ca e un lucru pe care rar il intilnesti in viata. Eu personal nu am simtit niciodata asa ceva. Mai demult visam si eu la asa ceva, dar am renuntat de mult. Sint cu sotul meu de 6 ani si nu a fost o iubire nebuna, dar avem o relatie care pe mine ma multumeste. E prietenul meu cem mai bun si avem incredere totala unul in altul si ma simt in siguranta (din toate punctele de vedere) linga el. Nu zic ca nu mi-ar place si mie sa traiesc o dragoste nebuna (cred ca orice femeie viseaza la asta), dar daca nu este, asta e.

Merci Seaqull.

---

"What nerv's me also destroy me!"

E... acum nu e rau nici sa te casatoresti din dragoste mai putin nebuna... Sunt cazuri in care inainte de casatorie au fost "dragoshti" nebune rau, casatoria vine ca o rasuflare usurata... Vorbeam si eu...

 

---

Alea iacta est.

Wow wow wow! Ce romantism, ce poezie, o tempora, o mores!

Foarte fumos fetelor, trebuie sa o felicit pe Leona, m-a delectat "povestea ei". Asemeni Adrianei, pentru sinceritate si hotararea de a deschide topicul.

 

Povestea mea americana sfarseste prost cred......desi nu-mi vine sa cred :(

Povestea mea a inceput acum 2 ani cand cautam un anumit site pe net dar am nimerit pe un site de dating iar cum engleza mea era destul de proasta mi-am facut profil in speranta ca pot trimite free sms-uri.Binenteles ca dupa aceea am gasit site-ul pe care-l cautam si am uitat de site-ul de dating.Noroc cu adresa de mail data corecta ca altfel nu ajungeam pe acest forum.La doua saptamani am primit un mesaj de la El in care ma intreba daca m-am ratacit pe acel site si fiind singurul care nu-mi ceruse nu stiu ce poze i-am raspuns ca da....chiar ma ratacisem.Si uite asa am inceput sa ma conversez cu singurul tip care nu s-a dat la mine de pe site-ul respectiv.Initial am pastrat legatura cu el prin mesajele de acolo dupa care am ajuns sa comunicam pe mail si mai tarziu pe mess.Desi e diferenta de 9 ore intre noi el se trezea cu noaptea in cap ( 1 dim ) ca sa poata vorbi cu mine .....ce anume discutam habar nu am .Cert este ca eu nu vroiam sa am pc acasa deoarece lucram foarte mult la birou si chiar nu vroiam sa ma tin de prostii acasa .Ba da....acum imi amintesc ca aveam si acasa la un moment dat pc dar l-am facut cadou :)intr-un moment de nebunie mi-am dat seama ca lucram la birou intre 8 si 10 ore si cand plecam aveam grija sa-mi trimit pe mail continuarea ca sa pot lucra si acasa......Revenind la povestea mea , se pare ca am ajuns la concluzia ca o sa am neveoie de un pc acasa doar ca sa pot tine legatura cu el,cum a reusit sa ma faca sa-mi doresc asta inca nu-mi dau seama pentru ca la vremea respectiva eram in perioada in care mi-am zis ca nu ma mai leg la cap cu un iubit si ca mi-e foarte bine singura.Ma rog,cert este ca timp de un an jumate vorbeam tot felul de chestii , imi stia toata familia ,tot programul , prietenii care veneau la mine ii tineam in dormitor ca sa poata fi si el prezent cu noi prin web cam ....In decembrie 2006 m-a invitat la el asa ca am aplicat pentru o viza de turist.In general imi dau seama exact cu cine am de-a face si desi nu-s genu care sa se sperie usor imi place totusi sa patrez o anumita distanta fata de oricine .Cu el nu a fost asta , mi-am dat seama ca daca e sa ma duc la el as fi in siguranta .Din pacate mi-au refuzat viza de turist asa ca sarbatorile le-am cam petrecut tot in fata calculatorului impreuna .Desi niciodata nu am spus te iubesc aveam senzatia ca asta trebuie sa fie alta explicatie logica nu aveam la sentimentele mele.In ianuarie mi-a facut surpriza de a ma invita in Caraibe .....cam pe la inceputul prieteniei noatre i-am spus ca visul meu de cand eram mica e sa ma duc in Caraibe iar el a tinut minte asta desi am spus-o o singura data :)A fost o saptamana de neuitat.......o sapt in care m-am obisnuit sa-mi las geanta pe unde apuc pentru ca oricum nimeni nu fura pe acolo ( asta m-a frapat cel mai tare....)am inotat cu delfinii , am vazut bananieri si da....dupa 3 zile in  care am dormit amandoi in acelasi super size bed am facut si dragoste cu el.Asta iar a contat foarte mult eu fiind scarbita de majoritatea barbatilor care tot ce stiu e sa te faca sa ajungi in pat cu ei.....de aia eram si atat de mult timp la birou.Toate bune si frumoase doar  ca vacanta s-a terminat si a trebuit ca fiecare sa mearga la casa lui.....eu inapoi in Bucurestiul inghetat si murdar el inapoi in Arizona unde erau 20 de grade :)

Si uite asa asa am ajuns sa ne gandim la casatorie.Acum sunt cu el , de o saptamana de zile suntem impreuna.Sunt fericita cand vine acasa si ma apuca plansul cand e la birou.E adevarat ca vine la pranz dar sta doar o ora si pleaca iar .

Acum stau si ma intreb daca starea asta va trece sau trebuie sa iau o decizie ? Incep sa am dubii si in privinta relatiei noastre  deoarece pe parcursul a ultimelor 5 luni am primit niste sume de bani de la el pentru ca intr-un alt moment de nebunie mi-am dat demisia de la birou suparata fiind pe patron iar cel care m-a intretinut in aceasta perioada el a fost .Stau si ma intreb daca asta a fost un motiv pentru care am venit aici sau chiar il iubesc ? Imi spun ca nu banii au fost motivul pentur ca nu-s genul materialista deloc asa ca inseamna ca-l iubesc.Dar daca-l iubesc de ce imi e dor de prietenii mei , de apartamentul meu inchiriat,de berea timisoreana,de pisica din fata blocului pe care o hraneam......de ce caut cu disperare niste romani prin zona cand stiam deja ca daca vin aici voi fi doar cu el si ca renunt la toate astea ?

Aici e ditamai casa,vasele se spala singure,menajera vine de doua ori pe saptamna doar ca sa dea cu spray prin camere ca nu am observat sa fie mizerie pe aici .....avem de gand sa cumparam o casa care sa aibe si piscina si spa.....masina asteapta sa-mi iau permisul ,jobul de contract manager ma asteapta si el iar logodnicul meu asteapta ca eu sa spun DA sa mergem sa ne casatorim.

Din pacate eu nu stiu ce sa spun....ma gandesc la faptul ca am petrecut doi ani impreuna cu el si credeam ca el este alesul ( el stie clar ce vrea )si imi amintesc si de ziua de 6 decembrie cand a fost ziua mea onomastica si nimeni nu m-a sunat cu noaptea in cap sa-mi zica la multi ani,berea a stat in frigifer asa ca nu a fost cazu sa cautam un non stop prin zona cum am facut anul trecut.....mi se pare mie sau toti de aici au un zambet desenat pe fata ? si de ce mi se pare fortat acest zambet ?

Are rost sa zic DA  ca mai tarziu sa spun nu ?Imi pare rau ca nu sunt materialista pentru ca asa cum spun cateva persoane pe care le cunosc am dat de o comoara pe care nu stiu sa o apreciez.Si totusi ......eu nu sunt sigura de asta!

Cam asta e povestea mea , probabil daca as fi scris-o in prima zi cand am venit aici ar fi fost una frumoasa....

 

christye:

Povestea mea americana sfarseste prost cred......desi nu-mi vine sa cred :(

Aici e ditamai casa,vasele se spala singure,menajera vine de doua ori pe saptamna doar ca sa dea cu spray prin camere ca nu am observat sa fie mizerie pe aici .....avem de gand sa cumparam o casa care sa aibe si piscina si spa.....masina asteapta sa-mi iau permisul ,jobul de contract manager ma asteapta si el iar logodnicul meu asteapta ca eu sa spun DA sa mergem sa ne casatorim.

Din pacate eu nu stiu ce sa spun....ma gandesc la faptul ca am petrecut doi ani impreuna cu el si credeam ca el este alesul ( el stie clar ce vrea )si imi amintesc si de ziua de 6 decembrie cand a fost ziua mea onomastica si nimeni nu m-a sunat cu noaptea in cap sa-mi zica la multi ani,berea a stat in frigifer asa ca nu a fost cazu sa cautam un non stop prin zona cum am facut anul trecut.....mi se pare mie sau toti de aici au un zambet desenat pe fata ? si de ce mi se pare fortat acest zambet ?

Are rost sa zic DA  ca mai tarziu sa spun nu ?Imi pare rau ca nu sunt materialista pentru ca asa cum spun cateva persoane pe care le cunosc am dat de o comoara pe care nu stiu sa o apreciez.Si totusi ......eu nu sunt sigura de asta!

Cam asta e povestea mea , probabil daca as fi scris-o in prima zi cand am venit aici ar fi fost una frumoasa....

Ceea ce eu nu intzeleg din ceea ce am citit este de ce pui problema asa, de ce conteaza ca vasele se spala singure, sau ca vine menajera ...... ? Ce conteaza zambetul fals al nu stiu cui ..??? 

Am intzeles ca singurul motiv pentru care esti aici a fost el. Asculta-tzi inima , si ia o hotarare. Nu conditziile, nu banii sunt cei care aduc fericirea , ci persoana de langa tine, langa care te trezesti dimineatza si cu care treci prin toate obstacolele acestei vietzi. Potzi avea tu totzi banii din lume daca atunci cand simtzi nevoia sa ai pe cineva langa tine, sa itzi aline sufletul , te trezesti singur pustiit, si cu oameni fatzarnici in jurul tau.

Nu vad de ce incepi cu : "Povestea mea americana sfarseste prost .. cred" , de ce sfarseste prost??? Acel "cred" arata nesigurantza , nehotarare. Nu stiu ce prieteni ai, dar eu cred ca hoatararea pe care o iei depinde doar de tine, tu esti singura care trebuie sa hotarasca ce vrea, simte, si isi doreste. Este el ceea ce tzi-ai dorit? Este el de ajuns cat sa acopere dorul de prieteni, Ro, acel apartament de care vb, pisica din fatza blocului .... etc???

Deci intrebarea este : Cat de mult il iubesti? Dragostea implica sacrificii, compromisuri, .... .

 

 

---

"What nerv's me also destroy me!"

christye:

.....mi se pare mie sau toti de aici au un zambet desenat pe fata ? si de ce mi se pare fortat acest zambet ?

Dar asta nu inseamna ca toata lumea de aici zambeste fals, asa sunt ei educati sa zambeasca tot timpul , sa fie civilizati, sa aibe mereu o atitudine pozitiva, unii reusesc sa fie naturali, altii nu.Poti observa asta de cand mergi intr-un magazin si poate pana si la cineva de la sotul tau din familie. Si mie mi se parea aiurea la inceput, dar decat o atitudine posomorata mai bine un zambet fie si el desenat ca nu te costa nimic sa zambesti.

Spui ca esti aici de abia 1 saptamana, poate e prea devreme sa iei o decizie, ai 90 de zile sa te casatoresti asa ca mai e timp destul. Asa cum a zis si Leona, uita-te in sufletul tau mai intai, asteapta si apoi ia o decizie dar nu una pripita.

Bafta!

 

 

thana:

E... acum nu e rau nici sa te casatoresti din dragoste mai putin nebuna...

 Eu zic ca are dreptate Thana

Mai bine te casatoresti ca vezi tu dupa... Pofta vine mancand...Din cate vad eu din ce spui tu, el te iubeste. Si asta e tot ce conteaza. Daca pana la varsta asta (banuiesc ca ai in jur de 25) nu ai gasit pe nimeni sa mori de dragoste nebuna, apai nici nu prea mai are rost sa cauti. Ia ce-ti ofera viatza, nu tot timpul aveam o a doua sansa. Stiu ca par cinica...  dar asta e viatza. Nu are roz prea mult in ea, daca nu stii sa o colorezi tu. Si asculta aici ce spune baba... Un barbat bun e greu de gasit si in viatza daca te apuci si cauti prea mult nu mai ai timp sa traiesti.

Da` ce e aia dragoste nebuna?  Ca sa inteleg la ce te referi, ERis.

Si nu e asa, dragostea` nebuna` o poti gasi la orice varsta. Ca nu are varsta dragostea asta. Si nici limite. Mi se pare un pic exagerata   chestia aia cu varsta...25 ani, mmmmm,

Eu banuiesc ca e inca confuza. Sau nu stiu. NU ma bag. Cel mai bine.

No offence. 

---

Ho sentito un vuoto dentro di me ed un senso di paura mentre il buio delle nuvole era ancora intorno a me.
Poi all'improvviso, sotto di me, un'oceano di luci:cosi tante in una volta sola,non le avevo viste mai:
La Citta degli Angeli

Eris, nu cred ca asta e tot ce conteaza. E adevarat ca fiecare din noi are principiile lui de viatza, dar eu nu cred ca se aplica zicala "pofta vine mancand" in ce priveste o relatzie. In clipa in care zici DA, deja stii cu cine ai de-a face si care e motivul pentru care ai zis DA.

De ce te-ai casatori pentru cineva din orice alt motiv decat ca itzi place persoana, ca va potrivitzi , ca va iubitzi???? De ce ai sta langa cineva daca nu ai simtzi ceva pentru el\ea??? Nu vad rostul, de ce sa am grija de cineva de care nu imi pasa? Banii ii potzi face singur DACA VREI , o casa la fel se cumpara, care e ideea sa te casatoresti??? Doar de dragul de a fi maritata??

---

"What nerv's me also destroy me!"