Nu stiu daca acesta este un subiect dupa interesul vostru, insa aceasta este intrebarea care mi-a muncit creierul ultimele 6 luni si as vrea sa aflu diverse pareri asupra subiectului.

Care este adevarata zi de odihna, Sambata sau Duminica?

Ce inseamna zi de odihna pentru noi, ce insemna zi de odihna pentru cei carora li s-a dat porunca aceasta?

Mai apoi care este diferenta intre zi de odihna si zi de inchinare?

Daca aveti raspuns astept cu nerabdare

sambata e zi de party

duminica zi de odihna...dar nu stiu ce intelegi prin odihna...adica stai si stai si stai si dormi dupa party de sambata?

sau iti odihnesti sufletul, ca sa zic asa, mergand la Biserica, sau petreci cateva ore alaturi de familie , stai si reflectezi la ce-ai facut in timpul saptamanii?

in orice caz...ultima zi din saptamana ar trebui sa fie ziua aia "de odihna", adica duminica, cel putin asa e la ortodocsi ...dar nu stiu de ce cred asta...poate din cauza ca asa am fost crescuta...

oricum, putini mai sunt aceia care chiar au "o zi de odihna"

 

---

Life is full of dreams.If you don't dream ...go to sleep.

Multumesc pentru interes

Iata deci primul raspuns...Sambata zi de party, iar Duminica zi de odihna in care stai si te odihnesti dupa party ...sau odihna in sensul de a sta cu familia si a-ti reaminti de ceea ce ai facut in saptamana care a trecut.

Intrebare de ce Duminica zi de odihna? si de ce zi de inchinare? (ca ai zis ca mergi la biserica Duminica)

Si ai dreptate sunt putini care au o zi de odihna whatsoever...din pacate nu ne mai punem deoparte o zi...sau cateva ore macar sa fim cu Domnul.

Zi de inchinare poate fi si in alta zi a saptamanii.Cu Domnul poti fi in gandurile tale mereu si cel putin eu ,,nu stiu altii cum sunt''ii cer ajutorul mereu.Recunosc ca la biserica merg mai rar dar am zile in care iau BIBLIA si citesc .

Sambata eu lucrez si duminica o rezerv pentru odihna.Inainte alocam un anumit timp inchinaciunii si acum sa-mi rusine  ma afund in grijile cotidiene uitand de momentele de liniste .In sufletul meu stiu ca am nevoie de mai multa hrana spirituala dar atat de intortocheate sunt caile Domnului ca parca nu ma regasesc.Si am atata nevoie de ajutorul LUI........

Eu cred ca ziua de odihna este cea in care nu faci absolut nimic.Consider ca atunci cand ai zi de inchinare nu te odihnesti.Si rugaciunea este o munca(nu fizica)Sa te hranesti spiritual e cel mai greu.Multi incearca putini reusesc.

Poti sa-mi spui  din ce cult religios faci parte?

 

 

Roxy, ai dreptate in legatura cu faptul ca fiecare zi ar trebui sa fie zi de inchinare. In nici o zi nu trebuie sa intrerupem ruga catre El, in nici o zi nu trebuie sa pasim in afara voii Lui.

Dar nu ai dreptate in legatura cu ziua de odihna. Ziua de odihna nu a fost randuita de Domnul ca noi sa ne lafaim in pat, sa ne umflam burtile si sa facem ceea ce ne place noua. Nu asta inseamna odihna.

spune in Facerea (geneza):

2.3 Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Deuteronom 5

12.	Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.
13.	Şase zile lucrează şi-ţi fă toate treburile tale;
14.	Ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici asinul tău, sau alt dobitoc al tău, nici străinul tău care se află la tine, ca să se odihnească robul tău şi roaba ta cum te odihneşti şi tu.
15.	Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mină tare şi cu braţ înalt şi de aceea îi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie.

Iesirea cap 31

Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte. 

14. Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu; 

15. Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. 

Iezechiel Cap 20

De asemenea le-am dat şi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfinţitorul lor. 

13. Însă casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu; după legile Mele n-a umblat şi a lepădat rânduielile Mele, pe care omul trebuie să le împlinească, ca să trăiască prin ele, şi zilele Mele de odihnă le-au călcat. Atunci Eu am gândit să revărs asupra lor mânia Mea în pustiu, ca să-i pierd. 

16. Pentru că ei lepădaseră aşezămintele Mele şi după poruncile Mele nu se purtau, ci călcau zilele Mele de odihnă, că inima lor era îndreptată spre idolii lor. 

20. Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 

21. Dar şi fiii s-au răzvrătit împotriva Mea; nici ei nu s-au purtat după rânduielile Mele şi legile Mele nu le-au păzit; n-au împlinit ceea ce omul trebuie să împlinească, ca să fie viu; au călcat zilele Mele de odihnă şi atunci am gândit să vărs peste ei urgia Mea şi să sting mânia Mea împotriva lor în pustiu; 

24. Pentru că nu împliniseră rânduielile Mele, legile Mele le lepădaseră şi călcaseră zilele Mele de odihnă, că ochii lor erau îndreptaţi spre idolii părinţilor lor. 

 

Isaia 58

13.	Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,
14.	Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea.

...si pot sa mai continui...

Cat despre noul testament   nu am gasit scris Ziua de Odihna...ci numai Sambata

Iata adresa:

http://biblia.true.ws/ Biblia Ortodoxa. O cautare din toate cartile Noului Testament dupa cuvantul Sambata e modul simplu de a ma verifica.

Exista multe texte in Vechiul Testament si in Noul Testament despre aceasta Zi de Odihna. Si simplul fapt ca se vorbeste atat de mult despre ea inseamna ca trebuie sa fie ceva important.

Si dupa cum spuneam odihna nu inseamna tolanire pe divan, sau pur si simplu a nu mai munci. Ci ea trebuie sfintita, in ea nu trebuie sa-ti faci lucrurile tale, ci ale lui Dumnezeu....

Sau cum faceau evreii timpului lui Hristos, nu scuipau pe jos sa nu irige florile, nu mergeau mai mult de 300 (cred ca 300) de pasi pe zi, nu purtau batista la ei ca sa nu poate greutati... Intr-o zi am auzit inca una : se punea problema daca in Sabat (sa nu-i zicem nici Sambata nici Duminica) aveai voie sa muti scara de la un porumbar la altul sau doar de la o gura la alta gura a aceluiasi porumbar...

Chiar si in ziua de astazi exista doua atitudini extreme cu privire la tinerea zilei de odihna, unii sunt legalisti, sau mai bine zis regulisti...nu speli vasele, nu calci rufe, nu tragi cu aspiratorul, nu te plimbi, nu te uiti la televizor, nu pleci la drum, nu raspunzi la telefon, nu faci mancare, nu lucrezi...nu, nu, nu... Iar altii sunt...cum spuneai tu, odihna inseamna sa ma odihnesc si sa ma simt eu bine.

Nici o atitudine nu este buna... pentru ca una este centrata pe lege, iar alta e centrata pe sine... cand colo atentia noastra in Sabat (sabat = traducerea de la evreiescul odihna), ca sa-l putem sfinti trebuie sa fie exclusiv centrata pe Dumnezeu. Si pentru ca numai Dumnezeu este sfant, numai prin Dumnezeu putem sfinti Sabatul.

Ceea ce demonstreaza ca ziua de odihna nu inseamna numai...a nu-ti face gustul tau, ci a te inchina (pentru a o sfinti).

cred ca am scris cam mult.

A, si am uitat sa raspund la o intrebare.

Daca pentru tine conteaza catusi de putin sa stii ca eu sunt un fel de struto-camila, nici de una nici de alta... un fel de ortodoxo-adventista.

Draga mea,

In urma cu vreo 6-7 ani  am fost la Biserica din Eroilor unde se strangeau EVANGHELISTII.Ma simteam f bine ascultand cuvantul lui Dumnezeu.Vreau sa-ti spun ca acolo m-am hranit spiritual.Nu pot sa spun ca am facut ceva rau mergand acolo,acum parca imi pare rau ca nu am timp sa merg,de fapt nu ma straduiesc sa-mi fac timp.

Tu de fapt esti o ratacita daca te consideri ORTODOXO-ADVENTISTA.

DUMNEZEU e unul singur.Nu e nici adventist ,nici evanghelist nici ortodox.Tu asculti cuvantul Lui dar nu poti fi in acelasi loc in acelasi timp.

 

Din timpul apostolilor pana la imparatul Constantin cel Mare, crestinii au serbat Sabatul ( sambata) ca zi sfanta, in timp ce duminica ( prima zi a sapatamanii ) era privita doar ca o zi de lucru. In anul 321 d.C. Constantin cel Mare a emis o decizie care impunea odihna in prima zi a sapatamanii (duminica) in toate localitatile si orasele, in timp ce oamenilor de la tara li se permitea sa lucreze pamantul. In anul 538 d.Cr., Conciliul de la Orleans a indepartat si aceasta derogare, impunand duminica ca zi libera, in timp ce sambata devenea o zi de lucru oarecare. In tot cursul timpului a existat tendinta de a se face diferentierea de ceea ce era evreiesc. Pentru crestinism a fost un proces treptat de trecere de la sambata la duminica. Evreii tineau si tin si acum Sabatul sambata. Isus a tinut sambata si ucenicii sai au tinut sambata. Biblia nu vorbeste despre vreo schimbare a zilei de odihna ordonata de Isus. Crestinii au inceput sa foloseasca si duminica ca zi de odihna pentru a aminti de invierea lui Isus (desi nu este vreo indicatie expresa in Biblie). Asa au inceput sa tina si sambata si duminica. Romanii ii prigoneau pe evrei. Crestinismul se raspandise in tot Imperiul Roman. Unii dintre crestini, ca sa nu fie confundati cu evreii, au preferat sa tina duminica. Acest proces a durat cam 2 - 3 secole. Probabil ca imparatul Constantin cel Mare a avut in vedere acest lucru. Dar motivul principal a fost ca sa uneasca pe necrestini si crestini si apoi sa foloseasca aceasta pentru a-si atinge scopurile politice. Necrestinii au fost crestinati in masa. Ziua Soarelui (”Sol Invictus”, duminica la necrestini) a fost elementul de legatura. Dar de-a lungul istoriei au fost mereu crestini care au pastrat Sabatul zilei a saptea. Legea data de imparatul Constantin la 7 martie 321 cu privire la ziua de odihna suna astfel: "Toti judecatorii, orasenii si meseriasii trebuie sa se odihneasca in venerabila zi a soarelui ( Sol Invictus). Locuitorii satelor insa pot sa se ocupe liber de cultivarea campului, pentru ca deseori se intampla ca nici o alta zi nu este mai potrivita pentru semanarea graului in brazde sau pentru plantarea vitei de vie. In felul acesta castigul dat de providenta cereasca nu trebuie sa se piarda din cauza aceasta".

 Originalul latin al acestui text se gaseste in Codex Justiniani. Dupa intemeierea papalitatii, in mod aproape imperceptibil, obicieurile necrestinismului si-au croit drumul in biserica crestina. Spiritul de compromis si de conformare cu necrestinismul a fost tinut in frau pentru un timp de persecutiile pe care le-a suferit biserica sub necrestinism. Dar cand persecutia a incetat si crestinismul a intrat in palatele demnitarilor si imparatilor, el a parasit simplitatea umila a lui Cristos si a apostolilor lui, in schimbul pompei si mandriei preotilor si conducatorilor necrestini; el a inlocuit cerintele divine cu teoriile si traditiile omenesti. Din acel moment fenomenul de coruptie a progresat repede. Una dintre doctrinele principale ale ale Catolicismului sustine ca Papa este capul vizibil al bisericii universale a lui Cristos, investit cu autoritate suprema peste episcopii si preotii din toata lumea. Mai mult decat atat, Papa a fost declarat infailibil. El pretinde inchinarea tuturor oamenilor. Doctrina despre suprematia papala se opune direct invataturilor Bibliei. Papa nu poate avea nici o putere peste biserica lui Cristos decat prin uzurpare. Catolicii au acuzat insistent pe protestanti de erezie si de despartire voita de adevarata biserica. Dar aceste acuzatii li se aplica mai degraba lor. Pentru ca Papa sa-si poata mentine dominatia asupra oamenilor si pentru a consolida autoritatea uzurpatorului papal, trebuia sa-i impiedice sa cunoasca Scripturile. Biblia ar fi inaltat pe Dumnezeu si ar fi asezat pe oamenii marginiti in adevarata lor pozitie; de aceea adevarurile ei sfinte trebuiau ascunse si suprimate. Aceasta logica a fost adoptata de Biserica Catolica. Timp de sute de ani raspandirea Bibliei a fost interzisa. Oamenilor le-a fost interzis sa citeasca sau sa o aiba in casele lor si preoti si prelati neprincipiali interpretau invataturile ei pentru a-si sustine pretentiile lor. Astfel, Papa a ajuns aproape universal recunoscut ca vicerege al lui Dumnezeu pe pamant, inzestrat cu autoritate peste biserica si stat. Pentru a oferi convertitilor de la necrestinism la crestinism un inlocuitor pentru inchinarea la idoli si a-i incuraja astfel sa accepte crestinismul, in serviciul crestin de inchinare a fost introdusa treptat inchinarea la icoane si relicve. Decretul unui conciliu a statornicit in cele din urma acest sistem de idolatrie. Spiritul de concesie fata de necrestinism a deschis calea pentru o alta desconsiderare a autoritatii cerului. In primele secole adevaratul Sabat fusese tinut de toti crestinii. In prima parte a sec. 4 imparatul Constantin cel Mare a emis decretul care facea din duminica o sarbatoare publica in intreg Imperiul Roman. Ziua Soarelui era venerata de catre supusii lui necrestini si era onorata de crestini; politica imparatului era sa uneasca interesele contradictorii ale crestinismului si necrestinismului. El a fost indemnat sa faca acest lucru de episcopii bisericii care, inspirati de ambitie si insetati de putere, au inteles ca daca ar fi venerata aceeasi zi, atat de crestini cat si de necrestini, aceasta va favoriza primirea de forma a crestinismului de catre necrestini si astfel puterea si influenta bisericii vor creste. Dar in timp ce multi crestini au fost convinsi treptat sa considere duminica ca avand un anumit grad de sfintenie, ei inca tineau vechiul Sabat ca ziua sfanta. Din timp in timp, au fost tinute mari concilii (sinoduri) in care erau convocati demnitari ai bisericii din toata lumea. Aproape in fiecare conciliu Sabatul era coborat din ce in ce mai mult, in timp ce duminica era in aceeasi masura inaltata. Astfel sarbatoarea Soarelui Invincibil (Sol Invictus) a ajuns in cele din urma sa fie onorata ca zi divina, in timp ce Sabatul biblic a fost declarat o relicva a iudaismului, iar pazitorii lui au fost declarati eretici. Protestantii sustin ca invierea lui Cristos in ziua duminicii a facut din duminica sabatul crestin. Dar dovada nu se gaseste in Biblie. Cristos si apostolii sai n-au dat o asemenea onoare acestei zile. In sec. 6 papalitatea ajunsese puternic consolidata. Scaunul puterii ei a fost stabilit in cetatea imperiala, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste intreaga biserica. Necrestinismul cedase locul papalitatii. Crestinii au fost obligati sa aleaga, fie sa accepte ceremoniile si inchinarea papala, fie sa-si petreaca viata in temnite sau sa sufere moartea pe roata, pe rug sau de securea calaului. Persecutia s-a dezlantuit asupra celor credinciosi cu o mai mare virulenta decat oricand mai inainte, iar lumea a devenit un camp imens de lupta. Ridicarea la putere a bisericii Romei a marcat inceputul Evului Intunecat. Pe masura ce puterea ei crestea, intunericul se adancea. Credinta a fost transferata de la Cristos la Papa de la Roma. In loc sa se increada in Isus pentru iertarea pacatelor si pentru mantuire oamenii le cereau la Papa, la preoti si la prelati. Oamenii erau invatati ca Papa era mijlocitorul lor pamantesc si ca nimeni nu se putea apropia de Dumnezeu decat prin el; si mai mult, ca el sta in locul lui dumnezeu pentru ei si de aceea trebuia in mod implicit sa i se dea ascultare. O abatere de al cerintele lui constituia un motiv suficient pentru ca cea mai aspra pedeapsa sa vina asupra trupurilor si sufletelor ofensatorilor. Astfel mintile oamenilor erau intoarse de la Dumnezeu catre oameni supusi greselilor, rataciti si cruzi. Pacatul era mascat intr-un vesmant de sfintenie. Cand scripturile sunt suprimate, iar omul ajunge sa se considere suveran, trebuie sa ne asteptam numai la inselatorie, amagire si nelegiuire josnica. Acelea au fost zile primejdioase pentru biserica lui Cristos. Purtatorii traditionali de steag erau, in adevar, putini. Evanghelia a fost pierduta din vedere, in schimb formele religioase deveneau mai numeroase si oamenii erau impovarati cu obligatii riguroase. Oamenii nu numai ca erau invatati sa priveasca la Papa ca mijlocitor al lor, dar si sa-si puna increderea in propriile lor fapte ca ispasire pentru pacat. Pelerinaje lungi, fapte de penitenta, inchinarea la relicve, inaltarea de biserici, altare si morminte "sfinte", platirea unor sume mari bisericii (indulgente) toate acestea si multe alte fapte asemanatoare erau impuse pentru a potoli mania lui Dumnezeu sau pentru a asigura favoarea sa. Ca si cand Dumnezeu ar fi ca oamenii, ca sa se manie pentru lucruri de nimic sau ar fi fost impacat prin daruri sau fapte de penitenta! Cu toate ca viciul domina chiar si printre conducatorii Bisericii Romane, totusi influenta ei parea sa creasca continuu. Catre sfarsitul sec.8, papistasii au ridicat pretentia ca in primele secole ale bisericii, episcopii Romei avusesera aceeasi putere spirituala pe care si-o asumasera acum. Pentru a intari aceasta pretentie, au trebuit sa fie folosite unele mijloace ca sa-i confere o infatisare de autoritate; si aceastea au fost sugerate prompt prin falsuri si minciuni. Scrieri vechi au fost plasmuite de calugari. Au fost "descoperite" hotarari ale unor concilii, despre care nu se auzise mai inainte, care stabileau suprematia universala a Papei din perioada cea mai timpurie. Obositi de lupta continua contra persecutiei, a inselaciunii, a nelegiuirii si a tuturor celorlalte piedici, unii care fusesera credinciosi s-au decurajat; si de dragul pacii, painii, familiilor si vietii lor, au parasit temelia cea adevarata. Inchinarea la chipuri a devenit aproape generala. Lumanari ardeau in fata icoanelor si rugaciuni erau rostite inaintea lor. Predominau obiceiurile cele mai absurde si superstitioase. Mintile oamenilor erau atat de cu totul stapanite de superstitie incat judecata parea ca-si pierdu-se puterea. In timp ce preotii si episcopii erau iubitori de placeri, senzuali si corupti, nu puteau sa-si doreasca decat ca poporul care privea la ei pentru calauzire, sa fie scufundat in ignoranta si viciu. Un alt pas spre suprematia papala a fost cand , in sec. 11, Papa Grigore VII a proclamat infailibilitatea (perfectiunea) Bisericii Catolice, declarand ca biserica n-a gresit niciodata si nici nu va gresi vreodata. Dar aceasta pretentie nu era insotita de dovezi din Biblie. Orgoliosul pontif mai pretindea dreptul de a detrona pe imparati si declara ca nici o hotarare pe care el o pronunta nu putea fi contestata de nimeni. O evidenta a caracterului tiranic al acestui aparator al infailibilitatii a fost felul cum l-a tratat pe imparatul german Henric al IV-lea la Canossa (Italia). Pentru indrazneala de a ignora autoritatea Papei, acest monarh a fost excomunicat si detronat. Timorat, Henric al IV-lea s-a simtit constrans sa faca pace cu Roma. A trecut Alpii in miezul iernii impreuna cu sotia si un servitor credincios, ca sa se umileasca inaintea Papei. Dupa sosirea la castelul in care se retrasese papa Grigore VII, el a fost condus, fara garda lui, intr-o curte exterioara si acolo, in frigul aspru al iernii, cu capul descoperit si picioarele goale, intr-o imbracaminte mezerabila, a asteptat permisiunea Papei de a fi primit in audienta. Pontiful nu s-a indurat sa-i acorde iertare pana cand n-a petrecut trei zile in post si marturisire. Chiar si atunci, iertarea a fost data numai cu conditia ca imparatul sa astepte decretul Papei inainte de a-si relua emblema sau de a exercita puterea regala. Cel mai izbitor este contrastul intre mandria aroganta acestui pontif trufas si blandetea si amabilitatea lui Cristos!

Secolele care au urmat au fost martore la o crestere continua a ratacirii in doctrinele enuntate de Roma. Rataciri serioase au fost introduse, in felul acesta, in credinta catolica. Intre acestea inchinarea la sfinti si adorarea fecioarei Maria. Din aceasta a izvorat de asemenea erezia chinului vesnic pentru cei care raman nepocaiti pana la urma, care a fost incorporata de timpuriu in doctrina papala. Apoi a fost pregatita calea pentru introducerea unei alte inventii a necrestinismului, pe care Roma a numit-o purgatoriu si a folosit-o pentru a ingrozi multimile credule si superstitioase. Prin aceasta erezie se afirma existenta unui loc de purificare si tortura, in care sufletele acelora care n-au meritat condamnarea vesnica trebuie sa sufere pedeapsa pentru pacatele lor si din care, dupa ce sunt eliberate de necuratie, sunt primite in ceruri. Pentru a face Roma in stare sa profite de pe urma temerilor si viciilor adeptilor ei, a fost necesara o alta aberatie. Aceasta a fost realizata prin doctrina indulgentelor. Iertarea tuturor pacatelor trecute, prezente si viitoare si eliberarea de toate durerile si pedepsele ce decurgeau din ele, erau permise tuturor acelora care se inscriau in razboaiele pontifului pentru a-si intinde stapanirea vremelnica, pentru a-si pedepsi dusmanii sau pentru a extermina pe aceia care indrazneau sa-i conteste suprematia spirituala. Oamenii erau de asemenea invatati ca prin oferirea de bani bisericii ar putea sa se libereze de propiile pacate si de asemenea sa scape sufletele prietenilor lor decedati care erau predate flacarilor chinuitoare. Prin aceste mijloace, Roma si-a umplut tezaurele, si-a sustinut maretia, luxul si viciul pretinsilor reprezentanti ai aceluia care nu avusese unde sa-si puna capul jos. Randuiala biblica a Cinei cea de Taina fusese inlocuita cu jertfa idolatra si canibalica a liturghiei. Preotii papali pretindeau ca ritualul lor ridicol si lipsit de sens, transforma de fapt painea si vinul in trupul si sangele lui Cristos. Cu o incumetare hulitoare, ei pretindeau ca au puterea de a crea pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Crestinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, sa-si marturiseasca credinta in aceasta grozava erezie ofensatoare a Cerului. Multimi de oameni care au refuzat au fost dati flacarilor. Colonelul Ingersoll spunea referindu-se la aceasta blasfemie: ”Acesti impostori cereau lumii sa creada ca ei sunt in stare sa-l faca pe Isus dintr-un piscot, sa creasca Trinitatea-n coca si sa-l coaca pe Dumnezeu pe vatra, ca pe biscuiti.”

In sec.13 a fost infiintat cel mai teribil din toate instrumentele papalitatii; Inchizitia. Trupurile mutilate ale milioanelor de martiri strigau la Dumnezeu cerand razbunare asupra acelei puteri apostate. Papalitatea devenise despotul lumii. Regi si imparati se plecau in fata decretelor pontifului roman. Destinele oamenilor, pentru prezent si vesnicie, pareau a fi sub stapanirea lui. Timp de sute de ani invataturile Romei fusesera primite pe scara larga si fara rezerva, riturile ei fusesera aduse la indeplinire cu respect, sarbatorile ei fusesera pazite peste tot. Clerul ei era onorat si sustinut generos. Niciodata de atunci nu a atins Biserica Romana o demnitate, maretie sau putere mai mare. Dar miezul zilei papalitatii a fost miezul noptii lumii. Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute nu numai poporului, ci si preotilor. Ca si fariseii din vechime, conducatorii papali urau lumina care desopera pacatele. Legea lui Dumnezeu ca masura a dreptatii, fiind indepartata, ei exercitau o putere nelimitata si practicau viciul fara retinere. Inselatoria, avaritia si desfraul domneau. Oamenii nu se dadeau inapoi de la nici o crima prin care puteau sa castige avere sau pozitie. Palatele papilor si ale prelatilor erau scenele celor mai detestabile dezmaturi. Unii dintre pontifii care domneau erau vinovati de crime revoltatore, incat conducatorii pamantesti s-au straduit sa detroneze pe acesti demnitari ai bisericii ca fiind monstri prea josnici pentru a fi tolerati. Timp de secole Europa n-a facut nici un progres in stiinta, arte sau civilizatie. O paralizie morala si intelectuala cazuse peste crestinatate.

---

"Si peperit, cum viro concubit". (Daca a nascut, atunci s-a culcat cu un barbat)
- "De inventione rhetorica, Cicero, exemplu de propozitie irecuzabila

amin frate.

 

cred totusi ca ai fi avut mai mult impact si mai multa ascultare daca nu ai fi dat copy-paste.

nu poti sa faci credinta pastila si s-o inghiti asa usor...multe lucruri scrise de tine mai sus sunt grele, si umila mea parere este ca nu ar trebui scrise toate o data...

 

Draga mea,

Nu sunt ratacita ci doar in proces de tranzitie...nu ar fi fost adevarul daca as fi spus ca sunt ortodoxa desi sunt botezata ortodoxa si nici adventista pentru ca nu sunt botezata adventista, dar in biserica ortodoxa nu ma mai regasesc si in cea adventista da.

Sunt de acord complet cu tine ca Domnul este unul, si ca El isi are slujitori in toate bisericile isi are oamenii sai ortodocsi catolici, evanghelici...etc.

Din pacate...nu mai am nimic de adaugat asupra Sabatului... domnul de mai devreme a scris tot adevarul ... amar nu-i asa?...daca ai rabdare sa citesti...

Indiscutabil - ziua a 7-a biblica, adica Sabatul ebraic, adica Sambata.

Din ce ai spus, in cautare, banuiesc ca ai imbratisat definitiv doctrina adventista cu privire la sabat. Totusi, mai gandeste-te la cateva lucruri.

Daca citesti cu atentie epistola catre Evrei, vei vedea ca Cristos este adevaratul sabat. Odihna adevarata pentru crestini nu mai vine din tinerea unei zile, ci din odihnirea in Cristos.

Apostolul Pavel spune ca petnru el, toate zilele sunt la fel. Romania 14:5. Eu cred ca teoretic, avem libertate sa tinem ziua de inchinare in ce zi am vrea noi. Si nu are voie nimeni sa ne judece.

Citeste F.A. 20:7, 1 Cor 16:2 si Apoc 1:10 si vezi ca ziua Domnului era prima zi a saptamanii, adica duminica.

Este adevarat ca primii crestini se inchinau atat sambata cat si duminica. Dar incepand cu sec 2 ziua principala de inchinare si celabrare a CInei Domnului a fost duminica.

Adventistii de obicei acuza pe catolici (si prin asta pe toti crestinii) ca Papa a schimbat sabatul cu duminica. Adevarul este ca sabatul era pt evrei, dar nu se mai aplica crestinilor. De fapt din cele 10 porunci, singura care nu este amintita in Noul Testament este cea legata de sabat.

Chestia asta cu Constantin este pe jumatate adevarata, dar suficient pentru a pacali pe unii. In Epistosta catre Barnaba (inceputul sec 2) el vorbeste despre tinerea zilei in care a inviat Isus. Ignat a scris in 110 ca crestinii nu mai respecta sabatul ci isi modeleaza viata dupa ziua Domnului. Iustin Martirul (160dH) spune ca in ziua de duminica se intalnesc crestinii pentru inchinare. Irineu, Ciprian, Eusebiu si altii au vorbit in secolele 2 si 3 despre inchinarea in ziua de duminica. Constantin e adevarat ca a legiferat ziua de duminica,dar el a confirmat astfel o practica crestina veche.

Destul de trist, dar adevarat. Pentru adventisti, sabatul este punctul central al inchinarii inaintea Domnului, stand la temelia adorarii adresate Lui. Este o mare erezie. Cristos este punctul central al inchinarii noastre. Ce sa faci, si pentru farisei, sabatul era mai mare decat Hristos.

Ar mai fi multe de spus dar as cadea in pacatul celui care a insirat inaintea mea pagini intregi pentru a apara sabatul. Ceea ce a fost oricum foarte dificil de urmarit.

Deci, in cautare, mai gandeste-te...

 

Fodorf,
Citez: "Destul de trist, dar adevarat. Pentru adventisti, sabatul este punctul central al inchinarii inaintea Domnului, stand la temelia adorarii adresate Lui. Este o mare erezie. Cristos este punctul central al inchinarii noastre. Ce sa faci, si pentru farisei, sabatul era mai mare decat Hristos."
Cum puteti sa spuneti asa ceva?!?!?  incep sa ma indoiesc de cunostiintele dv. in domenl religiei Crestine, nu aveti nici ce-a mai mica idee despre Cultul si Biserica Adventista, afirmatia dv. este superficiala, jignitoare si tendentioasa!
Cred ca niste scuze ar fi binevenite.

---

A point is that which has no part.

Draga Euclid, eu de fapt doar am citat din cartea de doctrina fundamentala adventista. Daca poti sa faci rost, citeste Adventistii de ziua a saptea cred... o expunere biblica a celor 27 de puncte fundamentale de doctrina, aparuta la Ed. Cuvantul Evangheliei, 1993. La pagina 381 gasesti exact ce am scris eu: "Sabatul este punctul central al inchinarii noastre inaintea lui Dumnezeu"..."sta chiar la temelia adorarii adresate lui Dumnezeu".

Vezi, asta spun adventistii. Nu e interpretarea mea. Probabil nu esti adventist, dar oricum pare ciudata iesirea ta. Iar pentru a imi cere scuze, astept sa imi spui unde am gresit.

Fedorof,
Nu iti complica situatia... scoaterea din context este cu atat mai grava.
Tinerea Sabatului este doar o nuanta a cultului CRESTIN Adventist fie el si de ziua a 7-a.
Cei ce sunt interesati pot citi doctrina adventistilor de ziua a 7-a la: http://www.cicnet.ro/educatie/bis-adv/general/puncte.htm

---

A point is that which has no part.

pentru fodorf

subscriu cu drag la cele spuse ,dar cred ca inchinarea si odihna merga aproape simultan, ne inchinam in odihna si ne odihnim ,inchinandu-ne..eu asta practic si Domnul nu a zis ca este gresit..
Sola scriptura,desigur si numai Hristos sa fie slavit in toata lucrurile...iar in Hristos toata adorarea Dumnezeului Slavei...
cu multa consideratie , mihai porubin

---

mp1946ploiesti

nu stiu de ce trebuie sa complicam lucrurile.totul este atat de simplu in legatura cu ziua de odihna.o stiu foarte bine si cei care nu recunosc.Bineinteles ca Hristos e centrul inchinarii,dar sa nu confundam persoana cu ziua,ca tot aceasta este tema discutiei...Nu trebuie sa mergem nici la ortodoxi nici la adventisti pentru a descoperi care este ziua de inchinare,ci la Biblie.Ma intreb daca nu exista una anume,cum spunea fodorf,de ce Dumnezeu s-a odihnit dupa 6 zile.iar daca acea zi a fost doar pentru evrei,de ce sunt atatea texte care vorbesc despre serbarea acelei zile(stiti voi bine care) si in imparatia viitoare.Sau cand vom fi in cer evreii vor serba o zi,iar noi ceilalti alta,sau pe toate.interesant...doar Dumnezeu nu a fost obosit dupa cele 6 zile si nici noi nu vom fi atunci.Totusi El a binecuvantat-o si a sfintit-o.Una singura,nu mai multe.De ce?Pai nu stiu...,dar stiu ca asa scrie Biblia si sunt sigura ca ne amagim doar, incercand sa agreem niste "adevaruri false".Pentru cine e sincer si chiar interesat sa nu greseasca,e imposibil sa nu inteleaga.Citeste Biblia si lasa deocamdata religiile si bisericile la o parte. O sa descoperi tot ce te intereseaza,si,poate pana la urma nu vei alege nici o biserica,sau poate totusi vei alege.Cerceteaza,si vei descoperi. 

camely wrote :"Cerceteaza,si vei descoperi. "

cred ca ai dreptate,dar ma intreb de ce nimeni nu face referire la Concluzia din NT:"Căci s'a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă, să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decît ceeace trebuie,adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.``

spre nedumerirea mea aici nimeni nu zice nimic la obligatia expresa de a tinea sabatul ( cat despre lucrurile considerate absolut obligatorii , ele sunt asa cum am vazut mentionate expres)

oare daca sabatul era imperios necesar pentru a fi "bine de noi", Duhul lui Dumnezeu nu il preciza expres?

Ceeace au cerut trimisii ,apostolilor din Ierusalim,era ca acestia sa se pronunte asupra obligativitatii taierii imprejur,tinerii sabatului si sarbatorilor evreesti,ca puncte esentiale in doctrina mantuirii; conform istoriei vedem ca acestea au fost total eliminate in trup si obligatoriu promovate in duh;si totusi si astazi se predica dependenta mantuirii de acestea, mihaip 

---

mp1946ploiesti

ODIHNA ACTIVA!

---

When I was young I believed that money and power will make me happy. I was right (Bill Gates)
Do not argue with me; I'm always right! (Gheorghe007)