2007 08 07| de Tudor Octavian Amărâtul, care s-a oprit în mijlocul srăzii, sub un soare năucitor, ca să mă întrebe ce mai fac şi dacă am mai fost pe la New York, îmi părea şi cunoscut, şi necunoscut. Pe unii ştii de unde să-i iei doar dacă-i revezi în lumea unde ai stat cândva de vorbă cu dânşii. Cu lumea lor ai stat de vorbă, nu cu indivizii. Neîntâlnindu-i în altă lume, e normal să-ţi pară străini. Ce naiba, fratele meu, a zis el, nu mai ştii cine sunt? N-am făcut noi mai multe interviuri despre românii care au cucerit America?
Pe caniculă, toţi cei care mergem pe jos arătăm ca nişte amărâţi. Privindu-l mai atent, l-am plasat cu ochii minţii în casa lui, din Seneca, unul din cele mai faimoase cartiere ale amărâţilor din New York. Numai că, pe atunci, în urmă cu cincisprezece ani, când alergam prin Statele Unite după românii care izbutiseră să-şi facă un rost şi erau dispuşi să-şi povestească la ziar reuşita, nu prea făceam deosebirea între un cartier şi altul. Odată trecut Atlanticul, tot ce vedeam şi auzeam dincolo era America.
Ce-i cu matale la Bucureşti?, l-am întrebat. Păi, m-am întors acasă chiar atunci, a zis el. Am terminat-o cu America. Dar o duceai bine, aveai o casă, o afacere, copii la şcoală, o experienţă de viaţă de invidiat, am zis. N-aveai nici un motiv să laşi totul baltă şi s-o iei de la capăt în Bucureşti. O duceam bine pe dracu’, a zis el. Eram plin de datorii, dar fiindcă toţi ăia cu care vorbeai o duceau şi mai rău, eu arătam ca un câştigător. Şi, de altfel, ce-ai fi vrut să fac? Să afle toţi că-s la pământ?!
Nu fusese singurul compatriot despre care aflam, după un timp, că mă minţise. După ani de anonimat şi de muncă fără nici un orizont, apărea un exaltat ca mine dispus să-l ia în seamă, să se mire de felul în care trăia, să-l invidieze pentru condiţia lui de newyorkez cu cont în bancă. Intrau bieţii oameni în joc şi-mi spuneau vrute şi nevrute. Aveam şi eu o parte din vină: nu auzeam decât ce-mi convenea şi nu vedeam decât ce-mi pica sufleteşte bine. Până şi gunoiul, care dospea pe străzile înguste şi veşnic întunecoase din sudul Manhattanului, îmi părea demn de a fi mirosit, cunoscut, respectat. Era doar gunoi american!
Era rândul meu să-l întreb dacă mai fusese "pe la New York". O să mă duc cândva, a zis el, dar numai de-al dracului, să mă dau mare la fraierii de pe acolo cu reuşita mea în afaceri în România. Eu am fost deştept de două ori: prima dată când am plecat în America şi a doua oară când am plecat din America. Iar a doua oară am fost chiar mai deştept ca prima oară.
Şi aici, l-am întrebat, mai mult să sfârşim discuţia decât să se pună pe povestit, cum îţi merge? Slavă Domnului, bine. Dacă vrei îţi dau un interviu.
Well, daca cineva mai are dubii, se numeste Romanian Dream si nu American Dream!!! 
Gheorghe, ai uitat sa scrii sursa
http://www.jurnalul.ro/articol.php?artGlobalId=99128
Bonepaula
When I was young I believed that money and power will make me happy. I was right (Bill Gates)
Do not argue with me; I'm always right! (Gheorghe007)